Puterea Rugăciunii în vremea Postului Mare este menită să înfrâneze omul lăuntric, cel care este de cea mai mare însemnătate şi pe care să-l opreşti de la fiecare rău şi îndeamnă-l către tot ceea ce este bun şi mărturisitor! Venirea credinciosului la biserică semnifică, nu doar omul pe dinafară, omul trupesc, simţitor, deci, trupul vremelnic al omului, ci, sufletul care îi arată lumii acesteia, prin mijlocirea trupului, iubirea de Dumnezeu! Pentru Dumnezeu, sufletul este faţa omului, dar pentru lume, sufletul este trupul omului, deoarece, prin simţirile şi mădularele trupului arătăm lumii ceea ce gândim, ceea ce simţim şi mai ales ceea ce vrem! De aceea, credinciosule creştin, curăţeşte-ţi trupul tău de săvârşirea oricărui păcat, a oricărei necurăţii şi a oricărui rău, înfrânează-ţi simţurile de la tot ceea ce este de prisos şi primejdios, păzeşte-ţi ochii ca să nu zăbovească prin amestecările acestei lumi păcătoase şi înrăite, păzeşte-ţi urechile de la toate cele care nu slujesc mântuirii sufletului, păzeşte-ţi pasul, pentru ca sufletul tău să nu inspire semnul rătăcirii acestei lumi, care degrabă se schimbă în mulţime debusolată, înfrânează-ţi limba şi stomacul de poftirea de multă mâncare şi băutură, înfrânează-ţi întregul tău trup, ca să nu se facă peste măsură de delicat şi să nu-ţi ceară mai mult decât are nevoie pentru vieţuire. Pe lângă toate acestea, înfrânează-ţi mâinile, ca să nu bată şi să nu chinuiască oamenii şi animalele, înfrânează-ţi picioarele ca să nu te ducă în păcat, să nu te ducă la petreceri, la distracţii fără de Dumnezeu, la lupte şi furturi. Şi, împotriva tuturor acestora, fă din trupul tău o adevărată biserică pentru sufletul tău, nu face din el o cârciumă de la marginea drumului, unde se adună tâlharii ca să-şi împartă prada şi să-şi facă planuri pentru noi atacuri, ci biserică a Dumnezeului Celui viu, milostiv şi iertător! Aceasta este postirea care duce la mântuire, acesta este Postul pe care îl propovăduieşte Mântuitrul Iisus Hristos, post fără făţărnicie, post care scoate duhurile cele rele şi aduce omului biruinţă slăvită şi roade bogate, atât în această viaţă, cât şi în cea următoare. Este important să observăm de multe ori că Domnul Iisus Hristos vorbeşte mai întâi despre suflet şi apoi despre trup, pentru că făţarnicii postesc numai în trup şi arată oamenilor postirea lor prin mijloace trupeşti. În contrast cu aceştia, Mântuitorul Hristos aşează postirea lăuntrică pe primul loc şi apoi postirea din afară, trupească, nu pentru a socoti postirea trupească mai neînsemnată, fiindcă El Însuşi obişnuia să postească trupeşte, dar să începem cu începutul! Mai întâi se curăţeşte izvorul şi apoi râul, mai întâi se curăţeşte sufletul şi apoi oglinda sufletului, deci, omul trebuie mai întâi să se străduiască să facă postirea în minte, inimă şi în voia lui, şi apoi să întregească postul cu bunăvoire şi cu bucurie în trupul său, aşa cum Brâncuşi făcea mai întâi lucrarea în sufletul său şi apoi, degrabă sculpta în lemn sau în piatră! Aşadar, postirea trupească trebuie să fie cu veselie şi nu cu tristeţe, de aceea Domnul spune că postirea este o armă, o armă foarte puternică împotriva duhului rău. Deci, cum ar putea creştinul să nu se bucure, atunci când el se înarmează cu postirea împotriva vrăjmaşilor celor mai înfricoşători ai sufletului său? Cum ar putea inima lui să nu se bucure din nou şi cum s-ar putea ca faţa sa să nu-i fie strălucitoare, atunci când el vede în mâinile sale o armă de care vrăjmaşul diavol fuge cu mare tulburare? În afara postului, lăcomia îl face pe om posomorât şi temător, dar postirea îl face vesel şi curajos. Şi cum lăcomia se lăţeşte tot mai tare şi mai tare, tot aşa şi postirea îndeamnă la răbdare tot mai mare. Dacă omul îşi dă seama de harul care vine prin postire, dorirea lui creşte ca să postească tot mai mult. Şi harurile care vin prin postire sunt fără de număr, deoarece, prin postire, omul îşi uşurează atât trupul, cât şi sufletul de povara întunecimii şi a învârtoşării îndestulătoare! Trupul său se face uşor şi puternic, şi sufletul său se face strălucitor şi curat ca lumina negrăită! Prin postire, omul îşi înalţă sufletul deasupra lumii pământeşti şi pătrunde prin întunecimea vieţii trupeşti către lumina Împărăţiei lui Dumnezeu, către adevăratul său loc de priveghere! Postirea îl face pe om puternic, hotărât şi curajos, atât înaintea oamenilor, cât şi înaintea diavolilor! Postirea îl mai face pe om darnic, blând, milostiv şi ascultător! În fine, prin postire, Ilie a închis cerurile, aşa că nu a mai fost ploaie timp de trei ani de zile şi tot prin postire, el a chemat foc din cer peste jertfelnicul cel idolesc şi s-a curăţit şi a putut ca să meargă până la Horeb ca să vorbească cu Dumnezeu! Prin postire, Împăratul David şi-a înălţat inima la Dumnezeu şi harul lui Dumnezeu a pogorât peste dânsul şi el a cântat rugăciunile cele mai dulci şi mai minunate pe care le înălţase cineva vreodată lui Dumnezeu, înainte de Naşterea Domnului Iisus Hristos!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ,
Parohia Târgu-Cărbuneşti
