Aşadar, fraţilor şi surorilor, suntem în Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi căutaţi la voi înşivă, dacă aduceţi zilnic Stăpânului vieţii voastre roadele faptelor celor bune şi o aveţi în voi pe împărăteasa virtuţilor, dragostea fierbinte de Ziditorul vostru şi de aproapele ca de voi înşivă! Vreţi să ştiţi prin care fapte se vădeşte această dragoste şi vă răspunde Sfântul Apostol Pavel, care spune că dragostea îndelung rabdă, că dragostea este binevoitoare, că dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr! Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă şi dragostea niciodată nu cade! Atâta nevoie are creştinul de dragoste, că dacă ar vorbi în toate limbile omeneşti şi îngereşti, dar n-ar avea dragoste, ar fi, cu toată mulţimea şi frumuseţea cuvintelor sale, ca o aramă sunătoare sau ca un chimval răsunător. Dacă ar avea darul prorociei şi ar şti toate tainele şi noima tuturor scripturilor, ba chiar, dacă ar avea atâta credinţă încât cuvintele lui ar muta munţii din loc, nimic nu este de prisos! Zadarnice sunt toate cunoştinţele lui, toate ostenelile lui, fără dragoste (v. I Cor. 13, 1-8). Avem neapărată nevoie de dragoste pentru că Dumnezeu însuşi este dragoste (I In 4, 8), iar noi suntem făcuţi după chipul Lui, şi în creştin petrece Dumnezeu pentru că Hristos este întru noi! Afară, numai, dacă nu suntem netrebnici (II Cor. 13, 5). Suntem templu al lui Dumnezeu şi că Duhul Sfânt locuieşte în noi! (I Cor. 3,16). Cine are dragoste fierbinte de Dumnezeu şi de aproapele are în sufletul său si celelalte roade înşirate de Apostol: bucuria în Duhul Sfânt, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, în dragoste! Ca într-o sămânţă sunt cuprinse toate virtuţile, fiindcă unde e dragoste acolo e Dumnezeu, Atotdesăvârşita Desăvârşire, Frumuseţea Ziditoare, Bunătatea Nemărginită, Atotputernicia Nemărginită. Cine are iubire fierbinte de Dumnezeu are şi credinţă atât de mare, încât poate muta munţii din loc, precum a zis Domnul: toate câte veţi cere rugându-vă cu credinţă veţi primi (Matei 21, 22). Aşadar, dacă nu vrem să ne uscăm ca smochinul pe care l-a blestemat Domnul sau ca iarba şi să fim aruncaţi în focul cel veşnic, să ne străduim, iubiţi fraţi şi surori, să aducem Răsăditorului vieţii noastre roada faptelor celor bune atâta cât avem timp, puteri, mijloace, prilejuri. Poate că va veni o vreme când, chiar dacă vom vrea să facem binele, aceasta ne va fi cu neputinţă. Până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi (Galateni 6,10). Dacă în cele 40 de zile de post am trăit simţămintele dureroase de pocăinţă: simţământul păcătoşeniei proprii şi al vinovăţiei pentru ea, simţământul mâniei lui Dumnezeu pentru păcate şi al groazei de ea, simţământul frângerii inimii şi al părerii de rău pentru toate păcatele, în Săptămâna Mare avem postul comuniunii cu Patimile Domnului, prin dezgustarea de păcat, urârea lui, întoarcerea inimii de la el către Dumnezeu şi lucrurile plăcute Lui. Hotărârea tare şi neclintită de a nu ne mai întoarce la faptele netrebnice dinainte şi legământul nefăţarnic de a sluji de acum înainte numai Domnului în toate zilele vieţii noastre! Patimile prin recunoaşterea păcatelor, frângerea inimii şi necazul pentru ele, întoarcerea de la ele către Domnul, împreună cu legământul de a nu mai arăta îngăduinţă patimilor, dacă toate acestea au fost făcute, asta înseamnă că va trebui să primim îngăduinţa de a intra să luăm lumină din sfânta biserică! Ingăduinţa aceasta se vădeşte prin mărturisirea de către noi a păcatelor noastre şi ni se înmânează prin dezlegarea de păcate primită de la părintele duhovnic. După aceea, rămâne numai să intrăm, să ne apropiem de Stăpânul casei, să ne învrednicim de îmbrăţişarea Lui şi de starea în apropierea Lui. Acest lucru se săvârşeşte prin primirea Sfintei Impărtăşanii! Deci, să deschidem ochii spre lumină şi în cele din urmă, să intrăm în lumină! Deci, urmaţi această cale toţi cei ce aveţi nevoie, nimeni să nu se dea în lături, nimeni să nu rămână în urma celorlalţi, nimeni să nu cadă în deznădejde! Pe toţi ne cheamă Stăpânul casei şi pe toţi ne aşteaptă! Omule creştin, vino la biserică, iată şi cheia, uite cum trebuie întoarsă, uite cum trebuie deschisă uşa şi dobândită îngăduinţa de intrare. Iată, priveşte prin uşa deschisă celorlalţi şi braţele Părinteşti, care stau întinse spre tine şi sunt gata să te primească la Sfintele Paşti!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
