Sf. Mucenic Pafnutie Egipteanul a primit muceniceștile cazne pentru că L-a mărturisit pe Hristos, iar, pentru aceasta, fu chemat din Egipt şi se nevoi în deșert. Astfel, în vremea persecuțiilor lui Dioclețian (284-305), guvernatorul Adrian porunci ca sfântul Pafnutie să îi fie adus înainte, dar, Sfântul părinte, neașteptând după aceștia, se înfățișă singur înaintea guvernatorului pentru a mărturisii pe Hristos și pentru a primi muceniceștile cazne. Se spune că dintre soldații care îl puseră la cazne, Dionisie şi Calimachi, văzând puterea cu care Dumnezeu îl ținea pe sfântul mucenic neatens, crezură în Hristos Mântuitorul ei înșiși, pricină pentru care le fură tăiate capetele. După aceste cazne, sfântul Pafnutie fu aruncat în închisoare unde aduse la Hristos 40 de întemnițați care primiră mai apoi și ei cununa muceniciei prin arderea de vii. După o vreme, arătându-se nevătămat prin grija lui Hristos, sfântul Pafnutie fu lăsat liber, iar un creștin pe nume Nestorie îl primi pe dânsul la sine. 
Acesta împreună cu familia sa, primind îndrumarea cea duhovnicească a sfântului, ajunseră curând dintre cei mai râvnitori în credință, primind moartea mucenicească. Sfântul fu sfătuitor şi întări în credință mulți alți creștini pentru a-L mărturisi pe Hrsitos și pentru a primi binecuvantatele cazne, pentru că unii fură tăiați cu sabia, alții arşi de vii, iar cu toții fură în număr de 546. Sfântul însuși fu aruncat de călăi într-un râu cu o piatră atârnată de gât, însă acesta se arătă plutind la mal cu piatra. În cele din urmă, îl trimiseră pe sfântul mucenic înaintea împăratului Dioclețian însuși, iar acesta porunci ca sfântul Pafnutie să fie răstignit într-un smochin. Și astfel se mută la odihna cea de Sus gătită lui de Dumnezeu de unde pururea mijlocește pentru toți cei ce îi săvârșesc pomenirea cu credință. Sf. Cuvioasa Eufrosina a trăit în anii lui Teodosie cel mic [pe la 410 d.Hr.], fiind singură la părinți și foarte bogată. Tatăl ei, Pafnutie, era cel mai bogat om din Alexandria și dimpreună cu soția sa se distingeau prin credința fierbinte în Dumnezeu. La vârsta de 12 ani, Eufrosina a rămas orfană de mamă, iar tatăl ei s-a dedicat cu mai multă râvnă și dragoste creșterii fiicei sale. Când Eufrosina a ajuns la vârsta de 18 ani, tatăl ei a dorit să o dea în căsătorie unui tânăr din înalta societate, dar, sufletul Eufrosinei fusese deja cucerit de dumnezeiasca dragoste. Căsătoria și cele lumești i-ar fi fost o piedică în a se dărui deplin milostivirii și slujirii aproapelui. De aceea, într-o bună zi, după ce a împărțit săracilor tot ce avea, a plecat în ascuns de acasă, și după multe peripeții a ajuns, îmbrăcată în haine bărbătești, la o mănăstire chinovială de călugări. Acolo a luat numele de Smáragdos și toți monahii se minunau de nevoința ei duhovnicească și de faptul că era gata oricând să slujească tuturor. A viețuit în mănăstire 38 de ani, iar, către sfârșitul vieții l-a întâlnit și pe tatăl ei, atunci când și acesta s-a făcut monah în aceeași mănăstire. Astfel, prin viața ei, Eufrosina ne amintește de cuvintele Sfintei Scripturi, care spune: ,,Învăţându-ne pe noi, să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie” (Tit 2:12), adică, după ce lepădăm dorințele acestei lumi deșarte și păcătoase, să trăim în veacul de acum cu înfrânare în viața noastră, cu dreptate față de semeni și cu evlavie față de Dumnezeu.
Întru tine, Maică, cu osârdie s-a mântuit cel după chip, ca luând Crucea, ai urmat lui Hristos și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător, ci să poarte grija de suflet, de lucru cel nemuritor. Pentru aceasta și cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Eufrosina, duhul tău.
Glasul I
Întru nevoință firea femeiască o ai ascuns, întru adormire pe toți i-ai uimit, Eufrosina, cea care bărbătește te-ai osârduit, deși prea strălucită tânără erai. Cu mijlocirile tale scapă din primejdii pe cei ce te cinstesc pe tine.
Preot Paroh Ilie AMZUCU, Parohia Urdarii de Jos, Gorj
