Sinodul al II-lea ecumenic de la Constantinopol, sau Primul conciliu de la Constantinopol, a fost convocat în anul 381 de către împărații Grațian și Theodosius I pentru a se lua măsuri împotriva arienilor și pentru a se judeca deschis cazul episcopului Constantinopolului, Maximus Cynic. În vara următoare, mulţi episcopi au venit iarăşi la Constantinopol cu treburi bisericeşti, unde au primit scrisoarea sinodului episcopilor din Occident care îi invită la Roma ca să se ţină acolo un mare sinod. Dar, ei au evitat să se ducă, ca şi cum nu ar fi fost de niciun folos; I-au trimis însă o scrisoare lui Damasus şi celorlalţi întâistătători în care au scris următoarele: «Sfântul Sinod al episcopilor ortodocşi reuniţi în măreţul oraş Constantinopol trimite salutare întru Domnul, onoraţilor şi vrednicilor de cinstire fraţi întru Domnul şi slujitorilor Damasus, Ambrozie, Britanie, Valerian, Acolie, Vasile şi celorlalţi sfinţi episcopi întruniţi în măreaţa Roma. E inutil, poate, să facem cunoscut reverenţei voastre şi să povestim nenumăratele pătimiri pricinuite nouă de virulenţa ariană. Nu credem că sfinţiile voastre vă dezinteresaţi în aşa măsură încât să nu doriţi să aflaţi ceea ce sigur este de compătimit. Căci în primul rând nu suntem obligaţi să păstrăm tăcerea din cauza unor asemanea primejdii, şi apoi, persecuţia nu este o noutate, ci, se păstrează încă veche amintire, nu numai de aceia care au fost supuşi pătimirii. Căci ieri, ca să spunem aşa, sau azi, dezlegaţi de lanţurile exilurilor, după nenumăratele necazuri, s-au întors la bisericile proprii. Dar este păstrată şi amintirea înmormântărilor celor morţi în exil. Ba chiar unii, revenind din exil şi împiedicaţi de furia nestăvilită a ereticilor, au pătimit la ei acasă mai amarnic decât în exil, fiind loviţi cu pietre, ca prea fericitul Ştefan. Mulţi alţii au fost sfârtecaţi în suplicii, se văd şi astăzi stigmatele lui Hristos şi rănile pe corp. Dar cheltuielile de bani, interzicerea onorurilor, confiscările şi intrigile, injuriile şi lanţurile, cine ar putea să le numere pe toate? Căci, toate atacurile împotriva noastră s-au înmulţit realmente peste măsură. Pe drept, poate, fiindcă am păcătuit mult. Sau poate că Domnul, în îndurarea Lui, a voit să ne pună la încercare prin mulţimea pătimirilor. Aşa că pentru asta aducem mulţumire lui Dumnezeu: căci şi prin atâtea necazuri i-a mustrat pe supuşii Săi, şi după mulţimea indurărilor Sale ne-a adus din nou la alinare. Căci a fost nevoie de timp şi de muncă acerbă, până să se ajungă la însănătoşirea Bisericilor, aşa că, întocmai ca într-o boală lungă, o grijă manifestată puţin câte puţin să redea veche sănătate a credinţei. În felul acesta vom considera că ne vom elibera de persecuţiile cele mai înverşunate şi vom recupera bisericile, ţinute multă vreme de eretici!
Într-adevăr, lupii sunt foarte periculoşi pentru noi şi, după ce au fost izgoniţi în afara împrejmuirilor, răpesc totuşi oile chiar de la păşune, străduindu-se să facă reuniuni, agitând populaţia şi fără nici o şovăire în a aduce vătămare Bisericii. Era dar, cum am mai spus, timpul să se facă acest lucru. Totuşi, dovedind faţă de noi iubire frăţească, aţi ţinut la Roma sinodul după voia lui Dumnezeu şi ne-aţi chemat acolo ca pe propriii voştri colaboratori, că, după cum atunci erau singuri înrobiţi necazurilor, acum sub pioasa bună înţelegere a împăraţilor, nu veţi conduce fără noi, şi chiar noi împreună cu voi, potrivit cuvântului apostolului, vom conduce împreună. De aceea, rugămintea noastră a fost, dacă e posibil să unim dintr-o dorinţă bine venită, toate bisericile noastre împreună cu celelalte. Căci, cine ne va da aripi ca să zburăm şi să se liniştim alături de voi? Dar fiindcă acest lucru era imposibil pentru cei mai mulţi, de aceea am alergat cu toţii la Constantinopol pentru scrisoarea trimisă nouă anul trecut de către dragostea voastră după sinodul din Aquileea, către împăratul Teodosie, iubit de Dumnezeu. Numai pentru această cauză ne-am grăbit spre Constantinopol şi am adus consensul episcopilor care au rămas prin provincii. Nici nu speram o lucrare atât de desăvârşită, înainte de venirea la Constantinopol! Pe lângă aceasta, însă, scurgându-se timpul armistiţiului şi neputându-ne pregăti pentru o lungă plecare şi neputând nici avertiza pe toţi cei din comunitatea noastră stabiliţi în provincii, ne-am hotărât să ne asumăm şi consensul lor! (VA URMA)
Preot Valentin Daniel CORNESCU, Parohia Miluta, Borăscu, Gorj
