Am găsit de cuviinţă să vorbesc astăzi despre rostul duhovnicesc şi chiar de sănătate al postului, pentru că mai demult, auzeam oameni care concepeau perioada postului ca pe un timp în care omului îi este impus să fie mereu abătut, trist, închis în sine, ieșit oarecum din firescul comportament de zi cu zi! Observând totodată că există mulți creștini care consideră postul chiar ca pe o perioadă de depresie, mi-am propus să descriu modalitatea în care am reușit să depășesc această viziune, prin aprofundarea elementelor liturgice și spirituale ce definesc postul în tradiția ortodoxă. Şi un prim pasaj care mi-a atras atenția asupra erorii de raportare menționate mai sus este cel din Evanghelia după Matei (6:16): „Iar când postiți, nu fiți posomorâți ca fățarnicii; că ei își mânjesc fețele ca să le arate oamenilor că țin post; adevăr vă grăiesc, își iau plata lor”. Cu toate că, socotind contextul în care au fost spuse aceste cuvinte, vedem că ele au scopul de a-i îndrepta pe cei care postesc de bunăvoie, cu toate că rămân totuși întrebările: dacă nu posomorâți (în prag de depresie), atunci cum să fim, noi, credincioşii care venim la biserică? Postul nu e o perioadă de tristețe, un fel de doliu generalizat al tuturor credincioșilor, nu este perioada în care toate sursele obișnuite de bucurie sunt interzise și în care a fi vesel e mai mult sau mai puțin un păcat! Așa cum este cazul multor concepții destul de răspândite, informarea de la sursa autentică a fenomenului poate schimba radical perspectiva din care îl privim. Prin urmare, răspunsul ar trebui căutat în ceea ce pe drept cuvânt se poate numi rostul duhovnicesc şi chiar de sănătate al postului! Când cineva începe să construiască ceva, nu se poate aștepta la un rezultat bun, dacă nu are la îndemână măcar instrucțiunile de bază pentru realizarea acelui obiect, iar, acest principiu, valabil chiar și în cazul jocurilor Lego, se aplică cu atât mai mult la o construcție complexă cum e sufletul uman, care, la capitolul post, mai poartă după el și dimensiunea trupească! De aceea, pentru a posti corect, atât ca scop, cât și ca metodă, trebuie să ne aruncăm privirea peste cel mai important manual de postire pe care îl au ortodocșii la dispoziție: Triodul. Luat pagină cu pagină, se poate spune că Triodul joacă rolul unui antrenor sportiv, care știe să îndemne, să motiveze, să mustre, să laude, dar și să stabilească ritmul postirii intense sau al pauzelor (dezlegărilor), într-un adevărat drum duhovnicesc pe întreg parcursul postului! Înțelegerea învăţăturilor cărţilor sfinte mi-a fost facilitată de lectura volumului «Triodul Explicat», al Părintelui Makarios Simonopetritul din Muntele Athos, carte ce realizează un comentariu istoric, liturgic și spiritual al slujbelor și rânduielilor postului, în general, dar, mai ales al Postului Mare. Încă 
de la începutul postului, putem vorbi de o perioadă determinată ca fiind una luminoasă şi plină de bucurie, cu slujbe la sfânta biserică! Luminate sunt zilele cele dinaintea prăznuirii înfrânării şi strălucite sunt astăzi începuturile postului! Pentru aceasta, să alergăm împreună, fraților, cu nădejde și cu multă osârdie! Cu bucurie să primim, credincioșii mei, vestirea postului, cea insuflată de Dumnezeu, mai ales că viziunea optimistă este în continuare argumentată prin oferirea motivațiilor corecte și înalt spirituale pentru care cineva ar intra în perioada postului. Tema sărbătorii duhovnicești a credincioșilor este prezentă în toate zilele postului dar mai ales la începutul acestuia! Experiența ascetică ortodoxă construită pe perioada mai multor secole arată limpede că înălțarea spirituală a omului nu poate fi atinsă în absența regimului strict al postului, care limpezește mintea și o eliberează de sub stăpânirea patimilor iraționale, trupești. Descătușată parțial de nevoile firești – mai ales de cele alimentare, dar și cele referitoare la odihnă – natura umană tinde spre dimensiunea inițială – starea lui Adam în Grădina Raiului – și finală – eschatologică! Pentru aceasta, cei ce dorim să fim locuitorii raiului, să ne lepădăm de hrana cea nefolositoare și dorind să vedem pe Dumnezeu, să postim ca Moise patruzeci de zile. Cu multe rugăciuni și cu cereri, stăruind din toată inima, să potolim patimile cele sufletești, să gonim zburdările cele trupești. Ușori să trecem spre călătoria cea de sus, unde cetele îngerilor cu glasuri fără tăcere laudă nedespărțita Treime, ca să vedem neasemănata și minunata frumusețe, iar, acolo învrednicește-ne, Fiule al lui Dumnezeu, Dătătorule de viață, pe noi cei ce nădăjduim întru Tine, să dănțuim împreună cu oștile îngerești! Prin urmare, viaţa ne arată încă de la început rostul postului: a întâmpina sărbătoarea creştină, fiind înălțați din punct de vedere spiritual. Astfel, interiorizarea nu are nimic de-a face cu depresia, ci mai degrabă cu pregătirea lăuntrică și fortificarea sufletească, iar, părerea de rău nu este un scop în sine, ci servește îndreptării omului și apropierii acestuia de Dumnezeu şi de adăvărata credinţă!
Preot Paroh, Dan DULĂMIŢĂ, Parohia Târgu-Cărbuneşti
