Şi l-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Isus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu.
Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Isus i-a zis: Încă una îţi lipseşte;Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino şi urmează Mie. Iar el auzind acestea s-a întristat, căci era foarte bogat. Şi văzându-l întristat, Isus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăţia Lui Dumnezeu! Că mai lesne a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia Lui Dumnezeu. Zis-au cei ce ascultau: Şi cine poate să se mântuiască? Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinţă la oameni, sunt cu putinţă la Dumnezeu. ,,Învăţătorule bun!”( Luca 18,18)-iată un titlu cu totul necunoscut la iudei. Nu există niciun exemplu în Talmud în care unui rabin să i se fi adresat cineva cu acest titlu. Talmudul ( Biblia evreilor) zice: ,, Nu există nimic bun, decât Legea ( Torah).” În spiritul acestei afirmaţii puteau fi invocate destule texte din Vechiul Testament. Un exemplu clasic îl constituie Psalmul 118 (119). Acest Psalm, care cuprinde tot atâtea strofe de câte opt versete, câte litere avea alfabetul ebraic (22)este un imn închinat Legii, proslăvind frumuseţea şi bunătatea Legii, precum şi dragostea nemărginită a credinciosului faţă de ea. Această exaltare a Legii era un fapt bine stabilit pentru iudeii de la începutul erei creştine. Legea era obiectul unei veneraţii care mergea până la superstiţie, până la idolatrie. S-a ajuns până acolo încât să se spună că Dumnezeu Însuşi Se supune Legii, recitându-Şi rugăciunea zilnică, purificându-Se după ce l-a înmormântat pe Moise sau aşezându-Se să studieze Torah. Dar iată ne aflăm în faţa Dătătorului Însuşi al Legii. A avut dregătorul din Evanghelie intuiţia adevăratei identităţi a lui Isus? Nu ! De aceea, probabil şi refuză Mântuitorul titlul pe care acesta I-l dă: Pentru ce mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu” (Lc 18,19). Ceea ce după vechii tâlcuitori, ar putea fi redat astfel: Pentru ce mă numeşti bun, dacă încă nu ai crezut că sunt Dumnezeu? Căci numai unul Dumnezeu este bun” ( aşa Sf. Chiril al Alexandriei, la fel Sf. Vasile Cel Mare, Epitafie, Ambrozie). Şi totuşi titlul I se cuvine Mântuitorului şi nu numai Lui. Lumea a avut dintotdeauna învăţători. Dar numai acest Învăţător este cu adevărat bun. Numai El este desăvârşit . Mântuitorul însă, El este bun la modul absolut. Şi învăţătura Sa este bună la modul absolut. Isus Hristos este absolut bun prin Persoana Sa divino-umană. Dacă nimeni dintre oameni nu poate fi numit bun, Mântuitorul Isus Hristos este cu adevărat şi în chip absolut bun. Astfel, Hristos este bun ca Dumnezeu desăvârşit. Dar este deopotrivă bun şi ca Om desăvârşit. Ca Om, Isus n-a avut păcat. Ca orice om, a fost ispitit ( Evrei 2,17) ; dar n-a căzut în ispită. ,,Cine dintre voi Mă vădeşte de păcat?” întreabă Mântuitorul. El este ,,Sfântul”, atât prin naşterea Sa de la Duhul Sfânt (Lc. 1,35), adică fără păcatul strămoşesc, cât şi prin viaţa Sa. Aşa se şi explică atracţia unică pe care o exercită Învăţătorul Hristos şi învăţătura Sa asupra oamenilor de orice condiţie şi din toate vremurile. Evanheliile notează în repetate rânduri uimirea mulţimii care-L ascultă pe Isus. Sfintele Evanghelii ne dau multe alte mărturii privind fascinaţia pe care Isus o exercita asupra ascultătorilor Săi. Iar istoria Creştinismului mărturiseşte fascinaţia pe care El continuă s-o exercite asupra lumii. Bun fiind învăţătorul, bună şi desăvârşită este şi învăţătura Lui. Învăţăturile mincinoase fac şi mai multe victime în planul vieţii dihovniceşti. Un val imens de rătăcire scufundă omenirea în prăpastia iadului. Oamenii pier sufleteşte din lipsa de cunoaştere a adevăratului Dumnezeu Cel bun şi de oameni iubitori, a Dumnezeului Care voieşte ca toată omenirea să se mântuiască. Să luăm aminte! Nu numai de mesajul său de învăţătura lui Hristos are nevoie omenirea. Ci de Hristos Însuşi. Nu există învăţătură a lui Hristos fără Hristos. Nu poate fi separată învăţătura lui Hristos de prezenţa Sa vie în Biserică, prin Duhul Sfânt. ,,Milostiveşte-Te de noi, copiii Tăi, Pedagogule, Tată, conducătorul lui Israel, Fiule şi Tată, amândoi în unul Doamne!Dă-ne nouă, celor care suntem următori poruncilor Tale, să împlinim în noi asemănarea chipului; să simţim, după puterea noastră, că Dumnezeu e judecător bun şi nu aspru. Dă-ne Tu toate; dă-ne să trăim în pacea Ta, să ne mutăm în cetatea Ta, să trecem, neacoperiţi de valuri vâltoarea păcatului; să fim purtaţi de Duhul şi de Înţelepciunea cea negrăită, având vreme senină. Noaptea şi ziua , până în cea din urmă zi, să aducem laudă de mulţumire Unicului Tată şi Fiu, Fiului şi Tatălui, Fiului Pedagog şi Dascăl (Învăţător n.n), împreună cu Sfântul Duh. Toate Celui bun, toate Celui frumos, toate Celui înţelept, toate Celui drept,(a) Căruia(este) slava şi acum şi în veci. Amin (cartea a treia , XII, 101, 1-2, P. 360).
Preot Iconom Stavrofor, Dumitru Dumitraşcu
Exceptional comentariul.
Cu adevarat D-zeu este bogat in bunatate, intelept drept.