Învățător, luat cu ambulanța de la Școala Pompiliu Marcea! Dascălului i s-a făcut rău, după o ceartă cu directoarea școlii

8937

Un incident a avut loc, luni dimineața, la Școala Pompiliu Marcea din Târgu-Jiu, un cadru didactic, în pragul pensionării, fiind transportat cu o ambulanță la spital. Învățătorul Gheorghe Munteanu a fost internat imediat după ce a primit îngrijiri de specialitate, dascălului făcându-i-se rău după o discuție în contradictoriu cu directoarea școlii, Rozica Pătrășcoiu, implicată în mai multe scandaluri care au avut loc în ultimii ani în unitatea de învățământ. Ieri, directoarei i s-au cerut explicații de către inspectorul de sector, iar aceasta a spus că nu i se datorează conflictul cu învățătorul, cei doi având doar ,,o confruntare de idei” pe marginea metodologiei. Cadrul didactic a depus o cerere de schimb de posturi, la școala unde predă, iar ,,confruntarea” a avut loc tocmai pe marginea acestui subiect, spun dascăli din școală, care menționează că au auzit țipetele directoarei oprite doar de sirena ambulanței.

În vara lui 2018, directoarea Rozica Pătrășcoiu era acuzată că și-a lovit secretara. Cazul devine unul de notorietate națională, dar directoarea rămâne neclintită pe scaunul de conducere al unității de învățământ. Luni, un alt incident în care aceasta este implicată zguduie instituția de învățământ din Târgu-Jiu, elevii fiind speriați când au văzut o ambulanță intrând în incinta școlii. Nu era vorba despre un elev lovit, ci despre un cadru didactic agresat verbal de directoarea Rozica Pătrășcoiu, susțin cadre didactice care au auzit schimbul de replici între bătrânul învățător Gheorghe Munteanu și șefa școlii. Omul a ripostat până i s-a făcut rău, acesta cerând doar un drept permis de legislația în vigoare, mai precis un schimb de posturi permis cadrelor didactice în pragul pensionării. Deși acest schimb se avizează de Inspectoratul Școlar, directoarea i-ar fi dat de înțeles cadrului didactic că nu va putea face niciun schimb, omul enervându-se până i s-a făcut rău. A fost luat cu o ambulanță și internat în Secția de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, confirmă dascăli din Școala Pompiliu Marcea.

IȘJ o întreabă pe Rozica…
La solicitarea Gorjeanul, în cursul zilei de ieri, reprezentanții Inspectoratului Județean Gorj o întreabă pe directoarea Rozica Pătrășcoiu dacă învățătorul Munteanu a fost sau nu luat cu ambulanța de la școală, după o altercație verbală cu aceasta. Rozica neagă, verbal, inspectorului de sector că se face vinovată de ceva și menționează doar că a avut ,,o confruntare de idei” cu dascălul aflat în prag de pensionare pe metodologie. Directoarea nu explică dacă a țipat sau nu la cadrul didactic, ori felul în care a avut loc ,,confruntarea”, dar recunoaște că dascălul ,,cunoscut cu probleme cardiace” a cedat, lui făcându-i-se rău. Atât de rău încât este luat cu ambulanța din cancelarie și internat în spital.
Rozica menționează că soția învățătorului, cadru didactic la școala nr.4 din Târgu-Jiu s-a adresat, marți, școlii, legat de problema soțului fără să aibă ceva de reproșat directoarei care a declanșat ,,confruntarea” și, implicit, internarea soțului acesteia.Într-un cuvânt, soția ar fi acceptat cu lejeritate că soțul ei a fost la un pas de colaps, după o discuție cu directoarea Rozica Pătrășcoiu.IȘJ Gorj ia astfel de bun ceea ce i se servește de la Școala Pompiliu Marcea, cu precizarea că instituția va iniția o anchetă, cerând explicații, în scris, directoarei numai dacă învățătorul internat în spital ori aparținătorii acestuia cer acest lucru.

Recidiva ignorată
Deși în cauză avem de-a face cu unul din nenumăratele incidente violente de la Școala Pompiliu Marcea din Târgu-Jiu, IȘJ Gorj arată că nu ia în calcul trecutul directoarei, ci doar vorbele acesteia. Maria Cochină, inspectorul școlar general, numită la jumătatea lunii trecute în funcție, deocamdată este invizibilă la problemele din învățământ, preferând să asculte doar declarația verbală a uneia dintre părți, fiind aberant de crezut că Rozica Pătrășcoiu ar spune vreodată că starea de rău provocată învățătorului Munteanu i s-ar datora. Într-un cuvânt, incidentul trebuie șters cu buretele pentru că… în școala anului 2020 mai există ,,confruntări de idei” care te pot interna și în spital! Deci, risc profesional, bine că pacientul e în afara oricărui pericol!
ANAMARIA STOICA

8 COMENTARII

  1. Câteva explicații pentru atotștiutor si părerologi: dacă nu s-ar face schimbul, omul ar iesi la pensie si postul ar fi scos la concurs…post bun, la oras…dar ca sa se prevină lucrul acesta se gaseste o persoană binevoitoare sa faca un schimb si sa puna mana pe el fără concurs…si relatarea e un pic baga si nedreaptă…omul e diabetic, el a provocat scandalul aducând injurii si jigniri directoarei pentru că nu dorește să dea in scris o viabilitate de 4 ani postului deoarece nu stie daca peste un an cand va ieși la pensie învățătorul vor fi suficienți copii care sa se înscrie astfel încât să se formeze tot 2 clase

  2. Nu se face schimbul de posturi decat in contul a sute de milioane de lei vechi.Caracatita coruprtiei isi intinde tentaculele ei aproape peste tot…

  3. Precum Rozica mai sunt și alte duamne „serioase” prin învățământul gorjean. Auzi la ea sa tipe la lume, pai ce drept are ea sa facă asta. Duamna lasă gura mica, iar dacă te plictisesti și nu ai ce face, mai sunt și alte alternative.

  4. Uite-asa ajung niște matracuci directori de scoli și cred ca le e permis sa facă orice în instituție cu angajații. Și mai rău e ca sunt cu unii „muma”, iar cu alții „ciuma”,asa știu sa conducă de bine. Asa zisele direftoare sa vedeți cum se duc la ședințe, acolo iși etalează vestimentația, una mai impaiata ca alta. E puțin de ras cam ce se întâmplă prin mai multe scoli și inca nu au dispărut mesele întinse pentru acordarea gradelor. Cer salarii mari, dar mulți n-au avut performante niciodată, nici lecțiile la clase nu știu sa și le tina. Duzina de profesori cu schimburi de catedre, cu rezervări de catedre și multe alte trucuri făcute pe la titularizare și definitivat au scos profesori de „elita”. Și cum sa nu se „zbată” puțin la titularizare, ca apoi sa ai o catedra frumușica în oraș, cu salarii bunicele, cu 4,5 ore pe zi, vacante cat cuprinde, ca nu te mai intreaba nici dracu’ ce ii înveți pe copii la clasa.

  5. Ceea ce se intampla la schimbul de posturi in invatamant e o practica de genul „o parte da cateva sute milioane,iar cealalalta parte cedeaza un post bun,inainte cu cel putin 1 an de a se retrage la pensie”.

  6. Ceea ce nu stiti dvs este faptul ca schimbul de posturi intre un cadru didactic aflat in pragul pensionarii si alt cadru didactic mai tanar nu se face decat in schimbul a mai multe sute de milioane de lei vechi.E o practica des intalnita despre care nu vorbeste nimeni.

Dă-i un răspuns lui PopescuG. Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here