Inundații la Târgu-Jiu

618

O ploaie puternică a dat peste cap, duminică după-amiază, rețeaua de canalizare din Târgu-Jiu, mai multe străzi fiind inundate. Apele revărsate au creat probleme și în alte zone din județ, Gorjul fiind sub avertizare de cod galben de precipitații abundente, dar la Târgu-Jiu inundațiile s-au produs în aceleași locuri în care sunt înregistrate ori de câte ori plouă mai tare. Pe una dintre străzile inundate câțiva tineri au ieșit la “plimbare” cu o barcă gonflabilă, pe care au legat-o după o mașină pentru a putea “naviga” în voie. Nu de glume le-a ars, în schimb, locuitorilor din zona Pandurașul, care s-au trezit din nou cu apă de o jumătate de metru și pe stradă și în curți. Apa a intrat până și într-un magazin al cărui proprietar spune că s-a săturat ca la fiecare ploaie mai puternică să fie nevoit să o ia de la capăt. Are vitrinele special concepute, în așa fel încât în primii 15 cm de la nivelul podelei să nu pună marfă în rafturi. Baxurile cu băuturi și sticle sunt însă lăsate pe jos și ajung în apă în astfel de situații. “Trimestrial dau la Primărie taxe de 3600 de lei ca să țin acest magazin aici și pentru ce? Cum plouă mai mult se inundă strada și sunt primul inundat. Nu am nicio soluție pentru a evita acest lucru. Acum aștept să se retragă apa pentru a scoate marfa din magazin și a curăța pentru ca apoi să o reașez și tot așa mai departe”, a menționat Ion Bușe, proprietarul magazinului. În timp ce pompierii se chinuiau cu o pompă de mare capacitate să tragă apa de pe stradă pentru a o deversa în lacul Pandurașul, un locatar din zonă mărturisea că și el și-a cumpărat din banii lui o motopompă pentru a face același lucru. “De zece ani stau aici și după ce mi-am făcut casa mi-am dat seama că îmi trebuie o motopompă, dar care nu face față la câtă apă este. După ce se vor retrage apele mă voi apuca să vorbesc cu vecinii ca să strâng semnături și să adresăm o hârtie la Edilitara sau la Aparegio, nu știu care dintre ele, la Primărie poate, să vedem ce se poate face pentru a realiza un nou canal, care să preia apele de aici. Altfel, la fiecare ploaie mai puternică ceea ce se vede acum se va repeta așa cum se tot întâmplă de ani buni”, a menționat Sorin Pop, proprietarul uneia dintre casele afectate de inundațiile din ziua de Rusalii.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here