Întreaga plantație de nuci de la Bârsești, defrișată! SURSE: Doi afaceriști controversați vor ridica un cartier irlandez de case

13990

Doi oameni de afaceri controversați vor construi un ansamblu de case rezidențiale pe locul sutelor de nuci, tăiați în mai puțin de două săptămâni, la Bârsești, Târgu-Jiu. Cel puțin, așa susțin surse credibile apropiate situației.

Ceea ce știm concret este că întreaga plantație de nuci a fost defrișată, iar acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără să existe un scop. Nucii se află în proprietatea omului de afaceri Dumitru Contoloru, moștenitor al boierului Danielescu.
Acesta este un personaj controversat, având în trecut probleme mari cu legea, în timpul în care deținea funcția de șef al BCR. Dumitru Contoloru a fost condamnat la câțiva ani de închisoare cu executare, în 2015, pentru pentru credite fictive acordate prin anii 2003, săvârșind infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată şi continuată.
În 2007, acesta declara presei: „Nucii nu au produs nimic anul trecut, pentru că nu s-au mai făcut tratamentele necesare, dar şi pentru că au intrat ţiganii şi au furat tot. Este foarte greu să defrişez nucii, pentru că e nevoie de aprobări speciale, care se obţin foarte greu. Nu am nici un plan cu proprietatea”.
Între timp, acesta pare că s-a răzgândit, și, potrivit surselor apropiate acestei situații, Dumitru Contoloru are intenția ca împreună cu un alt controversat om de afaceri, Eduard Doandeș, să dezvolte un cartier de case, cu tot ce trebuie – căi de acces, canalizări, retea electrică, de alimentare cu apă, gaze. aici intrând la pachet și supermarketuri.
Doandeș este un alt personaj controversat. Acesta a fost implicat în scandalul FRJ. În 2017, Gsp.ro scria: ,,Fostul președinte Eduard Doandeș, unul dintre eroii negativi din expertiza contabilă de la FRJ, dirijează un labirint de 35 de companii, multe cu profil de firme-fantomă. Originar din Mehedinți, Eduard Doandeș (44 ani) are în prezent domiciliul în Malta, localitatea Ta’ Xbiex. În tinerețe a practicat kick-boxing, iar imediat după Revoluție a activat o perioadă ca antrenor la Dinamo. La începutul anilor 2000, s-a lansat în afaceri imobiliare în Spania și, ulterior, în Irlanda, unde a intrat în conducerea fondului RI Investement Group, aflat și în prezent în portofoliul său de business”, arăta presa în urmă cu șase ani.
De altfel, afacerile lui Doandeș l-au adus până la Târgu-Jiu, fiind unul dintre afaceriștii care au ridicat un bloc în municipiu, iar relația pe care a avut-o cu constructorul nu s-a terminat tocmai bine. Revenind la zilele noastre, cei doi afaceriști vor să ridice un cartier irlandez de case, pe modelul celor ridicate de Doandeș în Irlanda.

Ce spun localnicii
Context: Hectare întregi de nuci de la Bârsești au fost defrișate fără milă. De la râul Șușița până la reprezentanța Nurvil, n-a mai rămas niciun arbore în picioare. În locul acestora urmează, după cum spun oamenii din zonă, să se facă un cartier de case. Autoritatea locală nu a venit cu nicio explicație, nefiind Primăria Târgu-Jiu instituția care eliberează autorizații de tăiere.

Nucul este un copac protejat de lege în România, așadar nu poți tăia un exemplar fără să ai autorizație. Potrivit legii, chiar dacă nucul se află pe proprietatea ta, tot vei avea nevoie de acte pentru a-l tăia, dar numai în anumite situații.

Pentru obținerea autorizației de tăiere, nucii trebuie să îndeplinească unul din următoarele criterii prevăzute de Legea pomiculturii:
-sunt îmbătrâniţi şi au ramuri uscate în proporţie de 60% din coroană;
-sunt amplasaţi într-un perimetru unde urmează să se construiască obiective de interes naţional sau local;
-sunt amplasaţi pe aliniamentele drumurilor naţionale şi se pune în pericol siguranţa circulaţiei rutiere – pomii sunt amplasați pe aliniamentul căilor ferate/șoselelor naționale.
Nu știm ce condiții a îndeplinit proprietarul acestor arbori, cert este că nucii au dispărut fără urmă, deși n-au pus în pericol siguranța circulației rutiere și nu credem că viitoarele construcții sunt de interes local sau național. ,,Sub nicio formă nu necesitau tăiere, coronamentul arborilor era bogat, erau plini de fructe, de nuci, crengile uscate nu ajungeau la procentul de 60%… Dacă asta am înțeles să facem, deși ni se întâmplă tot felul de lucruri din cauza schimbărilor de climă, deci să ridicăm betoane în locul copacilor… ne merităm soarta”, a spus, ieri, un localnic.
Mihaela C. Horvath

3 COMENTARII

  1. E terenul omului? Da!
    A luat aprobarile necesare? Da!
    Atunci ce treaba aveti cu omul!
    S-a insurat cu cine a vrut omul si cu cine l-a luat!

    Ați vrut capitalism !
    Vedeti si gustati din el!
    Omul nu are nicio vina!
    Își foloseste atributele pe care i le confera dreptul de proprietate!

    Foarte bine! Sa construiasca!

  2. Poate il ia dracu ca nu se mai satura saracia .S a casatorit cu fata proprietareicare era fiica de boier.Contoloru e fiul unei modeste femei de servici ca de era de vita nu fura banca

    • Un om sarac dar care s a ridicat prin munca si profesionalism.cat despre condamnare dk nu stiati a fost achitat ca ne vinovat si pt prejudiciu de imagine si timpul pierdut prin arest a luat statului Roman cateva sute de mii de euro…..asta dk nu ati aflat intre timp

Comments are closed.