Între speranţe şi eşec!

519
Premierul interimar, demis şi, culmea, tot el desemnat cu alcătuirea unui nou guvern, probabil de sacrificiu, Emil Boc, pare mai optimist. Cu toate că i-a cam pierit zâmbetul, fiind singurul prim ministru din ultimii 20 de ani demis prin Moţiune de cenzură, dar (re)desemnat pentru a doua oară premier al

Nechibzuinţei Sale, preşedintele Traian Băsescu al II-lea, aflat între mandatul prim expirat ieri şi cel reînnoit prin Jurământul depus în faţa Parlamentului.

Guvernul aflat pe ţeavă fu „remaniat” de trei ori, înaintea lansării la apă. Primul căzut, deşi fusese anunţat ca titular la Externe, a fost Bogdan Aurescu. Un diplomat de carieră şi universitar de marcă, ce se distinsese prin câştigarea de către echipa coordonată de el a procesului de la Haga, în care România a avut câştig de cauză în dauna Ucrainei privind platoul continental al Insulei Şerpilor. Preferatul Theodor Baconschi, fost ambasador la Paris, s-a remarcat ţi el, desigur, prin înmulţirea voturilor românilor aflaţi în Franţa, care l-au susţinut pe candidatul Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din turul doi. Ca recompensă, aşa-zisul independent Theodor Baconschi a căpătat un portofoliu nesperat. Nu va fi un nou Nicolae Titulescu, dar nu va ieşi din cuvântul lui Zeus.
La Agricultură, a ajuns, pe ultima sută de metri, un tehnocrat cu experienţă, nu în domeniul practic, ci în acela al obţinerii de fonduri europene. Este vorba de Mihail Dumitru, fost expert al României în Comisia Europeană. Ne-am fi bucurat dacă rămânea Valeriu Tabără, dar nici Mihail Dumitru nu-i rău. Oricum, mult mai valoros decât Orest Onofrei, omul de casă al „aviarului” Gheorghe Flutur, vicepreşedinte PD-L. Păcat de Educaţie, picată pe mâini rele şi şubrede, propusul Daniel Funeriu fiind fost consilier prezidenţial şi membru al Comsiei prezidenţiale conduse de bezmeticul ex-ministru Mircea Miclea, autorul Legii educaţiei asumată de Guvernul Boc 1 şi respinsă de Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitate! Dacă mai adăugăm că este şi protejatul Elenei Udrea am spus aproape totul.
Va fi Guvernul Boc 4, cel de pe urmă? Trece sau nu trece? Până la prezentarea în faţa plenului Parlamentului, prevăzută pentru miercuri seara sau joi, fiecare dintre cei 15 miniştri propuşi de eternul Emil Boc, va trebui ca aceştia să treacă prin faţa Comisiilor parlamentare în această dimineaţă. Acolo unde, inclusiv PNL va aproba sau nu persoana pe principiul competenţei.
Abia apoi, dacă cei 15 potenţiali miniştri vor trece prin furcile caudine se va ajunge la votul cel mare. Majoritatea PD-L – UDMR – Indenendenţi şi minorităţile naţionale alta decât cea maghiară are 238 de parlamentari, în urma recentelor demisii ale unor senatori şi deputaţi PSD şi PNL, iar pentru trecerea Guvernului Boc 4 sunt necesare 236 de voturi „pentru” din totalul de 471 de parlamentari. Se va putea trece „la mustaţă”, dacă nimeni nu va trăda. Suspiciuni există, chiar şi din rândul parlamentarilor PD-L!
Apreciat de opoziţia din Parlament ba ca „un cabinet de sacrificiu”, ba ca un cabinet „de şantaj” care nu va rezista, Guvernul Boc 4 merge, totuşi, mai departe. Deputatul de Gorj Victor Ponta, vicepreşedinte al PSD, aprecia că „Este un guvern de compromis şi de şantaj, iar ceea ce au stricat miniştri PD-L în 2009 nu cred că pot repara tot ei, în 2010. Nu cred că vor reuşi să pună la loc ce a stricat Adriean Videanu în economie, ce a promis Emil Boc în educaţie şi nici ce restanţe a lăsat Cătălin Predoiu la Justiţie. Faptul că au ales să paseze responsabilitatea la Cultură şi la Sănătate către UDMR arată că PD-L are lipsuri în ceea ce priveşte specialiştii de bună calitate.”
Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here