Intrarea liberă! – Producții cinematografice în aer liber, în orașul lui Brâncuși

974

Evenimentul ,,Brâncuși Nocturn” își reia cea de-a doua ediție la Târgu-Jiu și invită publicul cinefil să participe la cele două nocturne de film în aer liber în zilele de 18 și 19 august la Teatrul de Vară.

Pe ecranul de la Teatrul de Vară vor rula două producții speciale de artă, despre doi vizionari, începând cu orele 20.00. Evenimentul are intrare liberă și este organizat de Docuart în parteneriat cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgu-Jiu.Astfel, în această seară, spectatorii se întâlnesc cu ,,Rodine”, un film biografic în regia lui Jacques Doillon, nominalizat în 2017 pentru Palme d’Or (Cannes Film Festival). La vârsta de 40 de ani, Rodin primeşte prima comandă oficială din partea statului. Creează „Porţile Iadului”, lucrare compusă dintr-o mulţime de figurine, dintre care unele vor deveni celebrele sale sculpturi: „Sărutul” şi „Gânditorul”. Îşi împarte existenţa cu Rose, partenera sa îndelungată, când ajunge să o cunoască pe Camille Claudel. Aceasta este eleva lui cea mai talentată şi îi va deveni în scurt timp asistentă, apoi amantă. Pelicula ,,Rodin” a fost nominalizată în 2017 la categoria Palme d’Or (Cannes Film Festival).Miercuri, 19 august, are loc proiecția documentarului ,,McQueen” (R. Ian Bonhôte, Peter Ettedgui), film-cult despre Lee Alexander McQueen, un portret fascinant al vizionarului designer britanic. Prin interviuri exclusive cu familia și prietenii săi apropiați, arhive recuperate, efecte vizuale și muzică rafinată, McQueen este o sărbătoare vizuală unică și un portret palpitant al unui vizionar în modă, plin de inspirație, dar torturat lăuntric. Documentarul a fost selectat la Tribeca Film Festival și nominalizaat de două ori la premiile BAFTA. ,,Brâncuși Nocturn” este organizat cu respectarea normelor de siguranță COVID-19, asigurând distanța minimă între spectatori și încurajând măsurile sanitare necesare. Accesul în locație este permis cu o oră înainte de începerea evenimentului și se va face gradual pentru a evita aglomerarea spațiului. Participanții trebuie să respecte așezarea indicată de către organizatori și regulile privind distanțarea socială specifice în această perioadă. Purtarea măștii și respectarea distanței de minimum 1.5 metri între persoane vor fi obligatorii pe tot parcursul proiecției. Organizatorii încurajează publicul să utilizeze dezinfectanții puși la dispoziție la intrarea și ieșirea din Teatrul de Vară. La intrare va fi verificată temperatura (non-contact) pentru permiterea accesului.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here