Alimentația este un act obligatoriu pentru menținerea vieții, iar ce și cum mâncăm se reflectă și asupra stării de sănătate. Reacții de hipersensibilitate asociate cu consumul anumitor alimente au fost descrise din cele mai vechi timpuri.
Talmudul babilonian menționează intoleranța (reacția de hipersensibilitate alimentară non-alergică) la albușul de ou, iar Hipocrate descrie manifestările intoleranței la laptele de vacă. Mecanismele care stau la baza acestor reacții au fost însă descrise și înțelese abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Intoleranțele alimentare se manifestă prin aceleași simptome ca și alergiile alimentare, inclusiv producerea în exces a histaminei, dar fără implicarea sistemului imun, responsabile de apariția intoleranțelor alimentare fiind deficite enzimatice înnăscute sau dobândite, alimentele neputând fi digerate. Intoleranțele alimentare au cunoscut o creștere în ultimii ani, prevalența acestora fiind cuprinsă între 3-35%, fiind mai frecvente în rândul copiilor; la adulți prevalența este de 12-20%.
Intoleranța la lactoză este frecvent întâlnită în rândul populației generale, incidența acesteia crescând odată cu vârsta și variind în funcție de etnia subiecților, dar datorită definițiilor inconstante ale acestei patologii, prevalența sa certă este încă necunoscută.
Lactoza nedigerată este degradată de bacteriile de la nivelul colonului până la acizi grași cu lanț scurt, hidrogen, metan și dioxid de carbon, fapt ce se traduce prin apariția meteorismului abdominal, a crampelor abdominale și/sau a scaunelor diareice în urma consumului de lactoză.
Trebuie făcută diferența între intoleranța la lactoză, definită prin apariția simptomatologiei gastrointestinale survenită ca urmare a ingestiei de lactoză, și malabsorbția lactozei, care este diagnosticată în urma măsurării hidrogenului în aerul expirat, simptomatologia acesteia fiind asemănătoare celei din sindromul de colon iritabil. Este interesant faptul că majoritatea subiecților cu malabsorbție a lactozei nu prezintă simptomatologia intoleranței la lactoză, în timp ce la subiecții intoleranți la lactoză nu s-a decelat malabsorbția acesteia.
Printre metodele de a reduce manifestările gastrointestinale asociate cu intoleranța la lactoză, se numără:
• alegerea produselor lactate delactozate sau cu conținut redus de lactoză;
• alegerea produselor lactate fermentate;
• alimentele cu conținut crescut de lactoză nu se vor consuma separat, ci în cadrul unei mese principale;
• administrarea enzimei deficitare (lactază) sub formă de comprimate atunci când sunt consumate alimente cu conținut bogat de lactoză;
• administrarea de probiotice, deoarece prin mecanismele de acțiune ale acestora se numără și producerea de lactază.
Niciuna dintre aceste strategii însă nu duce la dispariția completă a simptomatologiei. Câteva studii apărute relativ recent au propus consumul de lapte neprocesat, nepasteurizat, ca și alternativă în cazul subiecților cu intoleranță la lactoză, fiind de părere că laptele neprocesat este asociat cu reducerea condițiilor atopice, sindromului de colon iritabil și intoleranței la lactoză.
Aceste efecte însă, nefiind confirmate încă, au la bază o ipoteză conform căreia laptele neprocesat conține în mod normal specii benefice de lactobacili, care alături de microflora intestinală pot interveni în digestia lactozei. Un studiu recent care a comparat efectele consumului de lapte neprocesat versus lapte pasteurizat nu a dovedit însă beneficiul consumului de lapte neprocesat în cazul subiecților cu intoleranță la lactoză.
Intoleranța la gluten este tot mai frecventă la nivel mondial, estimându-se că are o prevalență de aproximativ 5% în SUA și Europa. Atunci când se discută despre gluten trebuie să se facă distincția între intoleranța la gluten non-celiacă și boala celiacă, afecțiune autoimună care se caracterizează prin intoleranță la gluten asociată cu prezența anticorpilor anti-transglutaminază. Simptomatologia (greață, scădere ponderală, diaree, astenie cronică, afectare neurologică, anemie, rash cutanat, depresie, denutriție) se instalează în timp și de obicei o dietă strictă, fără gluten, ameliorează cele mai multe dintre simptome.
În ultimii ani, un număr tot mai mare de persoane au raportat simptome intestinale și extraintestinale asociate cu consumul de cereale, în special de grâu (dar și orz și secară), fără a îndeplini criteriile de diagnostic ale bolii celiace sau ale alergiei la cereale, primind denumirea de sensibilitate la gluten non- celiacă (non-celiac gluten sensitivity – NCGS). Există voci care consideră că această definiție este prea restrictivă, mai ales având în vedere că și alte proteine pot fi implicate în apariția acestui sindrom, precum și unele mono-, di- și oligozaharide. Prevalența acestui sindrom este greu de estimat, studii efectuate în SUA între 2004 și 2010 raportând între 0,6% și 5% cazuri de NCGS la subiecții înrolați.
Intoleranțele alimentare pot fi determinate și de diverși aditivi alimentari:
• coloranți: E 102, E 107, E 110, E 122, E 123, E 124, E 128, E 151;
• conservanți: E 200, E 203, E 210, E 219;
• potențiatori de aromă și gust: E 620, E 625, E 626, E 629, E 630, E 633;
• antioxidanți sintetici: E 311, E 320, E 321;
• dioxidul de sulf: vin, fructe uscate, murături;
• tiamina: brânzeturi, vin, nuci;
• histamina: căpșuni, roșii, brânzeturi, pește.
Principiul ce stă la baza tratamentului intoleranțelor alimentare constă în evitarea alimentelor ce determină apariția simptomatologiei. Acest lucru necesită însă o atentă selecție a alimentelor, citirea cu atenție a etichetelor nutriționale pentru a identifica eventualele ingrediente ce pot produce intoleranță.
Material informativ realizat de dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină de familie, Cabinet Planificare familială din Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu
