Interviurile Gorjeanul, Constantin Dinu Buliga despre Minciună şi Adevăr

470

Am avut recent o comunicare interpersonală cu Constantin Dinu Buliga, un om simplu, din Stăneştii Gorjului, dar totodată, condeier popular, culegător de legende şi chiar de versificator tradiţional. Dialogul s-a derulat, la Cafeneaua hermeneutică, o „instituţie” proprie al cărei patron spiritual unic sunt, în Târgu-Jiu, pe unde mai trecuseră de exemplu: Nicolae Breban, Ioan Ţepelea, Virgil Bulat, Valentin Taşcu, C. Bălăceanu-Stolnici, Adam Puslojic, Vasile Spiridon, Mircea Bârsilă, Paul Aretzu, Gheorghe Grigurcu, Eugen Negrici, Marian Drăghici, Alexandru Boboc, Mihai Cimpoi, Ion Mocioi ş.a.

Transcriu convorbirea ca atare aşa cum s-a întâmplat ea să se concretizeze verbal.
I.P.B. – Ce este politica?
C.D.B. – O metodă spurcată, în România de azi, fără un fundament real.
I.P.B. – În ce eră am ajuns?
C.D.B. – În era domniei Diavolului. Mai mult sau mai puţin ne desţărăm, ne deznaţionalizăm, ne autonegăm tradiţia religioasă ortodoxă deviind şi votând fantasmagonic un… neamţ, iluzionaţi că el ar putea fi salvatorul unei naţiuni ticăloşite.
I.P.B.  – Deci cum ţi se pare România de azi?
C.D.B. – Un eşec total. Omul care se bazează pe politica ei actuală mai devreme sau mai târziu pierde. Sunt de neclintit în această opinie. Iată un exemplu clar: la alegerea Preşedintelui României din 16 noiembrie 2014 ce poţi să crezi? Că românul s-a pierdut pe el însuşi sau s-a regăsit pe sine însuşi? Dubitaţia mea e insolvabilă. Indusă în eroare, umanitatea a votat negativ ci nu constructiv. E clar că Diavolul i-a inoculat un rău imens în suflet şi sânge.
I.P.B.: – Dar Adevărul? Cum îl vezi?
C.D.B.: – Ar putea fi, dacă ar exista totuşi, ceva bun. Îmbrăţişarea Adevărului e o alegere optimizantă a vieţii publice (între Domnia Omului şi Domnia Diavolului, între puterea Omului şi puterea Diavolului). Totul este imagine. Ba aceasta s-a substituit Adevărului. Totul este fotografie publicitară, adică minciună.
I.P.B.: – Dar ce este Realitatea?
C.D.B.: – Tot ce este natural. Nu există altceva în afara Naturii.
I.P.B.: – Ba da, există Trans-Natura!
C.D.B.: – Realul a înlocuit mulţumirea cu fericirea. Fericirea este o metodă, mulţumirea este o trăsătură de caracter. Mulţumirea e mai presus, e dată de la şi de Dumnezeu.
I.P.B.: – Metoda? Întâmplător scriu zilele astea un tratat despre ea…
C.D.B.: – Da. E o tactică înlocuitoare şi un arsenal strategic şi conţine mereu paradoxalii conjugate mai vechilor universalii.
I.P.B.: – Eu sunt adeptul transversaliilor.
C.D.B.: – Mă rog… Metoda e numai rea. Cauzează „imprimările” din om! Lumea nu uită de oameni, deşi adesea ei uită de dânsa.
I.P.B.: – Nene, mă uimeşti! Iar Lumea?
C.D.B.: – Tot ce-i creat şi tot ce-i necreat. Nedefinitivul, relativul,virtualul, cosmicul.
I.P.B.: – Şi cum e de preferat, dacă tot mori?
C.D.B.: – E de preferat să fii creat, deşi odată creat începi, după o scurtă copilărie, să pătimeşti.
I.P.B.: – Ce-i viaţa?
C.D.B.: – E o propunere a lui Dumnezeu către Univers, iar acesta a acceptat-o. Dar noi avem mereu datoria să-I definitivăm Puterea de Creaţie Primă prin cea a noastră Secundă, de-al doilea grad. Dumnezeu I-a zis Primului Om: Eu te împuternicesc pe tine să rezolvi Problema. Acesta a înţeles-o şi s-a achitat onorabil şi prompt de misiunea ce-i fusese încredinţată absolvindu-şi cu brio primul examen.
I.P.B.: – Am intrat într-un moment cam greu de priceput…
C.D.B.: – Să explic. Se revine constant la ce este Creat. Viaţa e o traducere a unor posibilităţi, iar societatea le pune pe prim plan. Ontologia le ia în calcul ca să-şi elaboreze principiile.
I.P.B.: – Citeşti, nu glumă… Mă bucur… Şi te duce mintea!
C.D.B.: – Am îmbătrânit… Viaţa este deci o însuşire supremă de la care – ce noroc! – Diavolul a fost lipsă.
I.P.B.: – Dar unde era Diavolul când lucra Dumnezeu la Om?
C.D.B.: – L-a păcălit, numindu-l şef peste o armată de 5000 de îngeri pe care i-a îndoctrinat ca să se revolte împotriva Stăpânului absolut.
I.P.B.: – Revolta a eşuat.
C.D.B.: – Era de aşteptat.
I.P.B.: – Eu am o părere contrară… dar să trecem peste ea!
C.D.B.: – Fiecare dintre noi are un înger al său, dar şi un demon al său. Primul e al Luminii, cel de-al doilea e al Întunericului.
I.P.B.: – Şi sunt siliţi să se comporte ca şi cum ar fi complementari. Conştiinţa şi Inconştientul cerebral…
C.D.B.: – Eu le-aş zice iadul şi raiul. Iadul poate că-i pe pământ, iar Raiul în cer.
I.P.B.: – Pe Dumnezeu l-a văzut cineva vreodată cu adevărat?
C.D.B.: – Totul este Ipoteză. Căci Dumnezeu e invizibil şi nepalpabil. Ar fi curată catastrofă să-l vezi. Căci l-ai vedea şi nu l-ai (re)cunoaşte. De unde să realizez că-i El, dacă nu l-ai văzut cândva? Te-ai ciocni de Dânsul pe stradă, ai sta lipit de Dânsul în autobuz, dar habar n-ai avea că-i chiar Dânsul în carne şi oase.
I.P.B.: – Aşadar eşti credincios!
C.D.B.: – Prin credinţă elimini răul din tine. Eu sunt un milostiv. Eu nu fac distincţie între Bogat şi Sărac! Distincţia ar fi un păcat.
I.P.B.: – Ne apropiem de finalul acestui cvasiinterviu… Ce-i Moartea?
C.D.B.: – Sufletul nu moare niciodată. A spus-o Platon!
I.P.B.: – Insist să pui punctul pe «i».
C.D.B.: – E o Enigmă şi face parte tot din Proiect. Iar cu Proiectul ştie El, Dumnezeu, ce face! E o coparticipare în doi la care ai onoarea să fi fost convocat şi titularizat pentru câţiva zeci de ani. Dar de ce să uităm? Universul trăieşte de miliarde de ani şi va trăi alte miliarde de ani…
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here