INTERVIU – Iulian Măicăneanu, tânărul star al Pandurilor care țintește spre Națională și spre echipele de top din Europa

5887

Începutul acestui sezon al Ligii a 2-a se arată a fi unul promițător pentru Pandurii Târgu-Jiu, cel care a făcut senzație și a marcat singurul gol în meciul disputat împotriva celor de la Aerostar Bacău fiind tânărul fotbalist Iulian Măicăneanu. În vârstă de doar 18 ani, tânărul promite mult mai multe reușite pe teren, aspirând la o evoluție a sa către echipa națională și chiar spre cluburile de fotbal din Europa.

Reporter: Ești fotbalist al echipei Pandurii Târgu Jiu. Pe ce poziție joci și în ce alte echipe ai mai activat?
Iulian Măicăneanu: Mă numesc Florin Iulian Măicăneanu, am 18 ani și sunt elev al Liceului cu Program Sportiv Târgu Jiu. În prezent sunt jucător al echipei Pandurii Târgu Jiu, evoluez pe postul de atacant central, dar am mai evoluat la Jiul Rovinari și la echipele de juniori ale clubului.
Rep.: Îți mai amintești primul tău contact cu gazonul? Ce sentimente te încearcă?
I.M.: Da, îmi amintesc primul contact; eram doar un puști, aveam 9 ani și câteva luni. A fost într-o zi pe la mijlocul lunii iulie. Aveam emoții și tot ce îmi doream era să intru pe teren și să iau primul contact cu mingea; să văd cum mingea sare din piciorul meu și cum un alt coleg o prinde, mândru de pasa pe care i-am dat-o. Nu știam încă de mine atunci. Știam doar că îmi doresc să devin fotbalist.
Rep.: Ai vrea să îmi enumeri câteva dintre reușitele tale de până acum de pe terenul de joc?
I.M.: Am făcut parte din lotul echipei de juniori U17 care în anul 2016 a câștigat Cupa României. De asemenea, în anul 2017 am reușit performanța de a ieși golgheterul echipei în Liga elitelor.
Rep.: Cine te-a susținut în această pasiune a ta care deja tinde spre performanță?
I.M.: Le mulțumesc părinților pentru sacrificiile pe care le-au făcut și că mereu mi-au fost alături și m-au susținut.
Rep.: Cum îți vezi viitorul? Ce vrei să faci în continuare?
I.M.: În viitor îmi doresc să ajung mai sus și să joc pentru echipe din Liga I și chiar pentru echipele de top din Europa. Sunt conștient că fără muncă și seriozitate nu se poate ajunge acolo, de aceea, din zi în zi, vreau să devin mai bun.
Rep.: Ce alte pasiuni mai ai? Ce faci în timpul liber?
I.M.: În afară de fotbal nu mai am nicio pasiune. Îmi îndrept toată atenția asupra fotbalului. În timpul liber prefer să mă odihnesc și să vizionez meciuri de fotbal.
Rep.: Ai vreun idol din lumea fotbalului?
I.M.: Da, îmi place foarte mult Luis Suarez, jucător care evoluează acum pentru Barcelona.
Rep.: Ce îmi poți spune despre reușita și golul tău împotriva celor de la Aerostar Bacău?
I.M.: Am simțit că o să înscriu; îmi doream foarte mult să o fac. Am avut foarte mare încredere în mine.
Rep.: Cât de departe îți dorești să ajungi cu performanța în domeniul fotbalului?
I.M.: Pentru că fotbalul este pasiunea și prioritatea mea, peste câțiva ani mă văd jucând la echipa națională. Atunci voi ști că am atins vârful carierei mele datorită voinței și determinării pe care le-am arătat pe terenul de fotbal.
Rep.: Îți este teamă că la un moment dat nu vei mai putea da același randament?
I.M.: Nu, mereu sunt încrezător că pot da din ce în ce mai mult.
Rep.: Ce idoli ai din generația de aur a României? Ai văzut vreun meci de-al acelor mari fotbaliști?
I.M.: Unul dintre idolii mei din generația de aur este Gheorghe Hagi. Am văzut pe internet golurile marcate la Campionatul Mondial din 1994.
Rep.: Când ai câștigat primii bani din fotbal și ce ai făcut cu ei?
I.M.: La vârsta de 16 ani am câștigat primii mei bani din fotbal. Primul lucru pe care l-am făcut cu banii a fost să îmi cumpăr o pereche nouă de ghete.
Rep.: Unde te vezi peste 5 ani?
I.M.: Peste 5 ani mă văd jucând la o echipă de top din Europa.
Rep.: Te rog să faci o promisiune sau o predicție legată de viitorul tău!
I.M.: Promit că voi munci din greu și voi ajunge acolo unde mi-am propus!
A consemnat IZABELLA MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.