– De ce aţi ales să participaţi cu echipa Young Spirits for Humanity în cadrul ediţiei a VIII-a a concursului Euroscola?
– Este ceva nou pentru noi toţi, atât elevi cât şi profesori. Şi pentru că ne dorim ca pe an ce trece activităţile să fie cât mai diverse, Euroscola este o nouă provocare. Este important ca la nivel de şcoală să fie un coordonator al activităţilor educative bun, implicat, dornic de nou. Aici C.T. Motru are de câştigat, pentru că Mihaela Crăciunescu doreşte mereu ceva nou pentru elevii noştri. Facem echipă bună şi credem împreună în reuşita acestui proiect. Ştim însă că avem mult de muncă, dar nimic nu este greu când rezultatul final este cel aşteptat.
– Care au fost criteriile pe care le-aţi avut în considerare în selectarea celor 24 de elevi care vor participa în acest proiect?
-Este greu să selectezi doar 24 de elevi din peste 1000. Dar respectăm întotdeauna regulile. I-am provocat pe elevi la conversaţii în limba engleză şi franceză, apoi le-am spus motivul. Avem nevoie de copii care să vorbească bine aceste limbi, pentru că vor discuta cu elevi din foarte multe ţări. Cu ocazia aceasta îşi vor da seama cât de importantă este cunoaşterea unei limbi străine. Apoi am ţinut cont şi de rezultatele lor de la şcoală. Cred că nu am lăsat loc de interpretări.
– În ultimii ani Colegiul Tehnic Motru s-a implicat în numeroase activităţi de voluntariat care au vizat sectorul social, implicându-vă activ în coordonarea acestora. Care au fost aspectele care v-au marcat cel mai mult în urma acestor activităţi?
-Începutul a fost mai greu, mulţi privind cu reticenţă aceste activităţi. Eu am crezut foarte mult în ele. Cel mai bine au reacţionat copiii şi ceea ce anticipasem ddeja se întâmplă. Erau mai buni, mai înţelegători, mai atenţi la nevoile celor din jur. De fapt, e greu de spus în cuvinte, eu am trăit aceste clipe alături de copii. Dacă acum câţiva ani le propuneam noi activităţi, acum vin şi ei cu propuneri, afla despre cazuri sociale, despre problemele colegilor. Deci, efectul s-a produs. Iar ce mă uimeşte şi mai mult este faptul că tocmai acei copii care nu au o situaţie materială prea bună, au întotdeauna ceva de oferit. Trebuie să pui şi mintea şi inima la contribuţie, ca să reuşeşti!
– Ce schimbări s-au produs în privinţa activităţilor desfăşurate de elevii Colegiului Tehnic Motru din momentul în care dumneavoastră aţi preluat funcţia de Director al acestei unităţi?
-Atunci când nu aveam acestă funcţie, ci doar coordonam activităţile extraşcolare, m-am luptat cu ideile unora, care nici acum nu ştiu dacă acceptă că aceste activităţi ne fac pe toţi mai buni. Dar întotdeauna am găsit un grup de oameni, dornici să se implice. Acum, fiind director, e mult mai uşor să coordonezi aceste activităţi, mai ales ştiind din propria experienţă ce efect au asupra copiilor şi familiilor acestora. Din ce în ce mai mulţi părinţi sunt alături de noi. Deci, cred că suntem pe un drum bun.
– Cum evaluaţi calitatea învățământului motrean, comparativ cu ultimii ani? Care sunt avantajele, dar dezavantajele? Cu ce ar trebui să ne mândrim și ce ar trebui să îmbunătățim?
– Se vorbeşte des despre degradarea învăţământului, însă eu văd mai mulţi olimpici, rezultate frumoase pe ţară, profesori mai implicaţi, şcoli care arată bine şi oferă toate condiţiile desfăşurării unui învăţământ de calitate. Numai că aceste aspecte nu au acelaşi impact ca incidentele din şcoli sau alte evenimente. Trebuie să ne bucurăm că spre deosebire de multe şcoli aici vin elevii, noi nu trebuie decât să păstrăm atmosfera specifică şcolii, să respectăm regulile şi regulamentele. Trebuie să ne implicăm şi este nevoie de o mai intensă mediatizare a lucrurilor bune – pentru că sunt multe! Sunt mulţi copii cu probleme delicate, asta trebuie să îmbunătăţim – să nu îi abandonăm, să mergem pe urmele lor, să vedem unde este problema, să nu îi lăsăm doar în grija părinţilor, pentru că de multe ori, aceştia nu sunt lângă ei, sau nu sunt deloc. Aici avem mult de lucru, dar oamenii sunt greu de urnit. Nu este de ajuns să ne mulţumim că trece luna şi luăm salariul, ar trebui să punem suflet în toate acţiunile noastre, iar copiii să înţeleagă că suntem aproape de ei… au mare nevoie de sprijin!
– Având în vedere faptul că urmează o perioadă importantă pentru absolvenții claselor a XII-a, în faţa examenelor de bacalaureat și admitere la facultate, ce mesaj le transmiteți acestora?
Este o perioadă de mari frământări, unii găsesc înţelegere în familie, alţii nu. Unii nu doresc sfaturi decât de la prieteni, alţii, în vâltoarea problemelor de acasă, se închid în sine. Mesajul meu este unul de încurajare, pentru că viaţa este plină de urcuşuri şi coborâşuri, iar ei trebuie să ştie aceste lucruri. Indiferent de rezultate să persevereze, să aibă ţeluri şi să lupte pentru atingerea lor. Să fie buni, aşa cum le spune o dnă învăţătoare din Centrul de Îngrijire Strehaia, la fiecare vizită. Şi să nu uite niciodată de unde au plecat!
– Nu în ultimul rând, ce rol au familia, prietenii, profesorii pentru fiecare absolvent?
– Majoritatea elevilor noştri se pot bucura de colaborarea acelor factori, însă sunt şi copii la care familia lipseşte cu desăvârşire, iar sfaturile şi susţinerea prietenilor nu sunt întotdeauna cele mai potrivite. Este momentul să fie prezenţi în viaţa lor atât părinţii, prietenii, dar şi profesorii. Au un rol decisiv în următoarea perioadă. Numai împreună, într-un efort comun, vor fi un real sprijin pentru absolvenţii noştri.
Realizat de Adrian-Vladimir Costea