Internată la Jebel, după ce și-a ucis iubitul

881

Tânăra de 38 de ani, din Târgu-Jiu, reținută, miercuri, pentru omor, a fost internată într-un spital de Psihiatrie, din județul Timiș. Decizia stabilită la Tribunalul Gorj nu a fost contestată, deocamdată. Suspiciunea este că și-ar fi lovit cu cuțitul iubitul, un bărbat de 47 de ani, din Dâmbovița, în timp ce se aflau în apartamentul acesteia de pe strada Comuna din Paris, după care ar fi incendiat locuința, concubinul ei fiind găsit decedat.

”Dispune luarea măsurii de siguranţă a internării medicale provizorii a suspectei, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, într-o unitate specializată de asistenţă medicală, respectiv în Spitalului de Psihiatrie şi pentru măsuri de siguranţă din comuna Jebel, județul Timiş, până la însănătoşire sau până la ameliorarea care înlătură starea de pericol ce a determinat luarea măsurii. Dispune efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice de către Serviciul Judeţean de Medicină Legală Gorj. (…) Să se precizeze care este boala psihică de care suferă, să se precizeze dacă suspecta prezintă tulburări psihice generate de boala respectivă şi dacă există o legătură cauzală dintre aceste tulburări şi săvârşirea presupusei fapte. Să se precizeze dacă suspecta a avut discernământul păstrat, scăzut sau abolit la data de 08 ianuarie 2019. În urma concluziilor să se prezinte recomandări privind măsurile de siguranţă cu caracter medical ce se impun în continuare: obligarea la tratament medical sau internarea medical. Dispune ca, pe durata necesară efectuării expertizei, suspecta să fie internată într-o unitate specializată de asistenţă medicală de pe raza municipiului Târgu-Jiu, județul Gorj”, a stabilit instanța. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
”Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în data de 8 ianuarie, la ora 21.19, a fost sesizat telefonic Serviciul Național de Urgență 112, cu faptul că la un apartament situat pe strada Comuna din Paris, din municipiul Târgu-Jiu, a izbucnit un incendiu și din verificări s-a constatat că moartea persoanei a fost violentă, s-a datorat hemoragiei externe, produsă prin secționarea vaselor mari ale gâtului, victima prezentând două plăgi tăiate înțepate la nivelul cervical anterior paramedian stânga, una de un centimetru, profundă și alta de 1,5 centimetri, superficială, plăgile putând fi produse prin lovire cu corp tăietor înțepător, posibil cuțit, având legătură directă de cauzalitate cu decesul. Decesul victimei se datorează înjunghierii cu cuțitul de către suspectă. Au fost surprinse și imagini pe camera video, amplasată pe casa scării de la parter, precum și de către un alt martor cu telefonul mobil”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
În trecut, femeia a fost internată la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Jebel, însă în 2015 s-a dispus înlocuirea cu obligarea sa la tratament medical și între timp ea ar fi continuat să săvârșească fapte de violență. ”A mai fost cercetată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu în mai multe dosare pentru infracțiuni comise cu violență, s-a solicitat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu internarea medicală, în anul 2018”, a mai precizat Cristina Ciobanu. Pe 20 noiembrie 2018, Judecătoria Târgu-Jiu a respins propunerea Parchetului de internare medicală provizorie a suspectei, decizia fiind contestată de magistrați.
Incendiul izbucnit marți în apartamentul aflat la parterul unui bloc de pe strada Comuna din Paris, din Târgu-Jiu, a fost anunțat la 112 de un vecin. “Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat pe strada Comuna din Paris, din municipiul Târgu-Jiu. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent cu mari degajări de fum la una din încăperile apartamentului situat la parterul blocului. Din păcate, în urma operațiunilor de recunoaștere, echipajele au găsit o persoană de sex masculin care era decedată. Pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului, neimpunându-se evacuarea locatarilor”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Între proprietara apartamentului, care a fost reținută și concubinul acesteia din Dâmbovița avusese loc un scandal cu câteva ore înainte de incendiu, același vecin fiind cel care a sesizat Poliția. Bărbatul agresat a refuzat însă să rămână internat în spital, iar după câteva ore ar fi fost ucis.
„Marți, în jurul orei 17.00, un vecin din bloc a sunat la 112 și a anunțat faptul că două persoane de la apartamentul cu pricina au un conflict. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constatat că bărbatul de 47 de ani ar fi fost agresat de femeia de 38 ani. Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internat, ci s-ar fi întors la locuința de pe strada Comuna din Paris. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violențe”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here