Interes pentru afacerile non-agricole de la sate. Șefa OJFIR Gorj: Suntem printre primele județe din țară în privința numărului de proiecte

5475

Programul de finanțări prin care statul a oferit între 50.000 și 70.000 de euro nerambursabili pentru afacerile deschise în mediul rural care nu sunt în domeniul agricol a prins foarte bine în județul Gorj. Suntem printre primele județe din țară în privința numărului de proiecte depuse pe noile măsuri de finanțare care privesc investițiile non-agricole, susține Simona Moise, directorul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Gorj. 

În acest an nu au fost finanțate investițiile în pensiuni sau agropensiuni. Se știe că multe dintre pensiunile ridicate pe fonduri europene au fost scoase din circuitul turistic și transformate în case de locuit, așa cum s-a și vrut de la bun început. „Remarcăm o apetență a beneficiarilor la nivelul județului nostru către investițiile în domeniul non-agricol privind activitățile generatoare de venituri, pe care instituția noastră o încurajează în aceeași măsură însă în care susține și investițiile agricole. Suntem printre primele județe din țară în privința numărului de proiecte depuse pe noile măsuri de finanțare 6.2 și 6.4, care privesc investițiile non-agricole. Precizăm că anul acesta prin măsurile 6.2 și 6.4 nu s-au finanțat investiții în pensiuni/agropensiuni, dar este cert că în noul program de finanțare, începând cu anul 2023, oportunitatea pentru acest tip investiții va exista, mai ales că s-au dovedit atractive pentru creșterea potențialului turistic al județului Gorj”, a precizat Simona Moise, șefa OJFIR Gorj.
Nu mai puțin de 125 de gorjeni au depus proiecte pe Submăsura 6.2, mai ales că nu a fost nevoie de cofinanțare proprie. Ajutorul public nerambursabil este de 50.000 de euro proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 de euro.

Fără investiții în exploatațiile agricole
Sunt însă și programe care nu au prezentat mai deloc interes, iar unul dintre ele se referă chiar la investiții în agricultură. „Avem în derulare o serie de submăsuri, multe dintre ele au ajuns la pragul de 150% depunere, deci s-au închis, fonduri epuizate. Dar avem și măsuri pe care nu s-au depus proiecte. Din acest punct de vedere, cel mai mare semnal de alarmă vrem să-l tragem asupra submăsurii 4.1. – Investiții în exploatații agricole, unde s-au depus foarte puține proiecte”, menționează directorul OJFIR Gorj. Motivul pentru care fermierii nu accesează aceste fonduri ar putea fi legat de interdicția de a construi pe terenuri extravilane fără Plan Urbanistic Zonal (PUZ). „Nu credem că pragurile de calitate sunt problema, pentru că acestea au scăzut. Se pare că nu există un interes în zona rurală pentru aceste fonduri. Foarte multe ferme nu sunt pregătite pentru a putea construi, nu au PUZ-uri pentru a realiza o construcție pe extravilan, iar acesta ar putea fi un impediment”, a completat Simona Moise.
Legislația actuală din România nu este favorabilă fermierilor care vor să își dezvolte fermele cu ajutorul fondurilor europene. Un proiect privind modificarea Legii 50/1991, care vrea să corecteze această situație, a trecut în plenul Camerei Deputaților în data de 16 noiembrie, însă nu a intrat în vigoare până la această dată. Astfel, dacă acest lucru nu se va întâmpla în următoarele zile, sute de milioane de euro din sesiunile actuale deschise de AFIR ar putea rămâne neaccesate de fermieri. „Actualul ministru al agriculturii a inițiat un proiect de lege prin care vrea să autorizeze construirea acestor magazii și grajduri, clădiri cu destinație agricolă, fără PUZ în zonele extravilane. Dar încă nu s-a materializat. Din păcate nu va mai fi timp fizic să putem prinde această perioadă de depunere. Până în 7 ianuarie cel târziu ar trebui să se materializeze, să se publice în Monitorul Oficial și să se modifice și Ghidul solicitantului. În acest moment, potrivit datelor oficiale de pe site-ul AFIR, pe submăsura 4.1 mai pot fi depuse proiecte de peste 560 de milioane de euro până la atingerea plafoanelor financiare”, a adăugat directorul OJFIR Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here