Înțelegeri între sindicaliști, fără Nicu Bunoaica

2394

Șefii federațiilor sindicale din CE Oltenia au semnat o declarație comună prin care anunță că vor organiza adunări publice la care sunt așteptați 1.000 de oameni. Acțiunile vor avea loc în câteva rânduri, de la 16.00 la 18.00, în zilele de 28 septembrie, 30 septembrie, 5 și 7 octombrie.

Într-un comunicat de presă, liderii sindicali mai anunță că solicită o întâlnire de urgență cu reprezentanți guvernamentali de la Ministerul Muncii, Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor.

Înțelegerea între sindicatele mari din CE Oltenia a fost semnată de Adrian Marciuc, Dumitru Pîrvulescu, Paul Constantinescu și Gela Ionescu.

În paralel, Nicu Bunoaica a cerut aprobare de la Primăria Târgu Jiu, pentru protestele zilnice pe care le organizează începând de astăzi, între orele 16.00 -18.00. de asemenea, dacă pâbnă pe 4 octombrie Legea 197/2021 nu va începe să fie aplicată, 20 de angajați CE Oltenia și din țară, vor intra în greva foamei în fața Ministerului Muncii.

Cele două părți au în principal aceleași obiective, primul pe listă fiind aplicarea legii pensionării la 52 de ani în minerit și energie, 197/2021.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here