Integritatea naţională şi suveranitatea României, în mare pericol!

199

saraciaRomânii au acceptat condiţii grele pentru a se integra în Comunitatea Europeană, în fapt o uniune multinaţională, cu mari diferenţe economice, lingvistice, culturale sau de altă natură spirituală. În special politicienii s-au opintit a ne face să înţelegem că Europa ar fi a tuturora, numai că realitatea infirmă speranţele, demonstrându-ne că UE este mai degrabă a celor ce o duc bine, de vreme ce 160 milioane de cetăţeni europeni sunt afectaţi de sărăcie, din care peste 40 milioane trăiesc în condiţii extreme.

Şi totuşi, autorităţile de la Bucureşti au dorit să sară ”din lac în puţ”, înlocuind jugul dictatorial de tip sovietic, pentru a ne găsi altfel de stăpâni, de data aceasta, la Washington, Bruxelles sau pe unde se vor mai afla ei în Occidentul arogant şi prosper. Pentru că, după cum curg evenimentele, beneficiile pentru ţara noastră în cei 5 ani de la intrarea în UE au fost minime, chiar ridicole, în schimb am fost nevoiţi să cotizăm vârtos pentru alţii, iar acum să ni se ordone a fi parte financiară activă la ieşirea din această criză economică ciudată, ce găseşte Europa dezbinată şi împărţită în ţări dezvoltate şi bogate, pe căi mai degrabă ilicite, şi altele sărace, în totală nesiguranţă, după ce doar au tânjit la prosperitatea mult visată după decenii ”amare” de comunism totalitar.

Cu gândul la cei săraci

Acum, iată că, din punct de vedere economico-financiar România este legată ”de mâini şi de picioare” şi mai mult decât atât obligată a fi solidară, precum ne cer bogaţii Europei, vezi Doamne, cu gândul la cei săraci. Dar cum ar fi arătat oare, spre exemplu, România dacă nu ar fi fost forţată a permite şarlatanilor, dinlăuntru şi din afară, să prăduiască unităţile economice viabile, la fel agricultura, transformată într-o imensă pârloagă, dacă nu s-ar fi lichidat flota sau declanşarea dezastrului ecologic ş.a.m.d. Măcar, de s-ar fi pus ceva în loc pentru relansarea industriei competitive dar şi reconstruirea agriculturii, după atâtea sacrificii, făcute în numele aşa zisei democraţii occidentale şi a capitalismului prosper.

România, obligată să salveze Zona euro

basescuŞi stăm în prezent la cheremul capitalului străin după ce cel autohton a fost devalizat cu sălbăticie, obligându-ne a trăi într-o sărăcie lucie, România devenind o semicolonie pentru surse de materie primă şi pieţe de desfacere pentru alţii, mereu dependenţi în tot ceea ce facem, o ţară a străinilor, şi dacă mai rămâne ceva de la masa bogaţilor, strângând mereu cureaua, abia atunci şi o ţară a românilor. Pentru că totul se cloceşte la Washington, Bruxelles, Berlin sau Paris, unde se adoptă măsuri iraţionale şi nedrepte, împotriva voinţei marii majorităţi a locuitorilor din UE, în principal a celor din statele est-europene. Bunăoară, România – ţara unde salariul minim pe economie este sub 200 euro, este obligată să se angajeze pentru a salva Zona euro dar şi ţări precum Grecia, Spania, Portugalia, Irlanda sau Italia, state care n-au purces la măsuri interne dure de austeritate, menţinând în ciuda problemelor legate de criza economică, salarii şi pensii la un nivel minim de 800-1000 euro pe lună. E drept, mai ales că în acelaşi timp, şi fondurile europene disponibile au fost destinate, în marea lor majoritate tot către aceste state, în vreme ce României i se reproşează că nu este capabilă să atragă astfel de fonduri, dovadă că pentru construcţia de autostrăzi din ţara noastră, nu s-a finanţat măcar 1 euro de la UE? Mereu au fost puse piedici şi ni s-au ”scos ochii” ( adevărat – pe mâna unei guvernări ”clientelare şi incompetente!”), promiţându-ni-se abia din 2012 marea cu sarea, mai concret, finanţare pentru autostrada coridorului IV, dar cu o altă condiţie, ca lucrările să fie finalizate până…2013(!?). Şi până la urmă, se vede treaba că avem parte doar de critici şi restricţii, fără nici un fel de ajutor palpabil, în schimb se pregăteşte schimbarea tratatelor intercomunitare, cu foarte multe obligaţii comune, în plus pentru Zona euro modificări extrem de dure pentru statele care încalcă disciplina financiară. Iar acestea sunt de aşa natură croite, încât să plătească tot săracul, pentru ca bogatul s-o ducă bine, că… doar aşa se poate face Europa unită. Este dacă vreţi, un ultim strigăt de ajutor la prelungirea agoniei capitalismului, pentru care, cooperarea reciprocă înseamnă de fapt a trăi unii pe spinarea altora.

Trăim într-un semidezastru naţional

Or, din păcate România nu prea are speranţe de redresare în astfel de condiţii, mai ales că trăim şi în cea mai adâncă criză economică mondială de la 1933 încoace. Deja trăim într-un semidezastru naţional, de vreme ce, cei care s-au perindat la cârmuirea ţării după dec ’89, au distrus, după cum spuneam, cu bună ştiinţă întreaga economie, fără a avea şi o strategie de reclădire, şi implicit o perspectivă de dezvoltare economică naţională. Iar când economie nu e, totul se transformă în haos, dispărând inclusiv autoritatea instituţională şi existenţa statală, mai exact, cine am fost şi ce am ajuns ca naţiune, la noi acasă şi în lume. De aici şi aberanta afirmaţie a preşedintelui T. Băsescu, conform căreia statul social a murit, fiind până acum o pacoste pentru România, deci concluziile summitului G-20 tocmai infirmă o asemenea inepţie, scoasă din gura „marelui înţelept” român. Ba mai mult, s-a subliniat la respectiva reuniune, a celor mai dezvoltate state şi economii ale lumii, că în această perioadă de criză, trebuie acordată o şi mai mare atenţie protecţiei sociale, pentru a regla mecanismele pieţii economice, dar şi pentru a preveni viitoarele avarii. Aşadar, un mare handicap în aceşti ani de criză pentru România îl constituie incompetenţa şi reaua credinţă a regimului politic ce conduce şi administrează astăzi treburile ţării, modul caraghios, chiar bolnăvicios în care gândeşte şi acţionează preşedintele Băsescu, cu atât mai vârtos cu cât la „indicaţiile lui preţioase” se subordonează şi aliniază toate instituţiile statului, în rândul lor, implicate şi controlate politic. Or, un astfel de regim nu poate fi decât dezastruos pentru România, înglodată până-n gât de datorii, amanetându-i FMI-ului şi UE până şi suveranitatea statală. În astfel de condiţii extrem de critice, vizavi de relaţiile externe ale României, iar pe de altă parte de sărăcie accentuată, fără să se facă vreun gest pentru încurajarea şi revigorarea economiei, cine şi ce mai pricepe sau cine să-l mai creadă pe Băsescu – manipulator de afirmaţii, de idei şi decizii trăsnite, ce le schimbă fără jenă de la o zi la alta. Mai cu seamă că nu are nici măcar dreptul constituţional de a angaja ţara în locul Executivului, a Parlamentului şi nu în ultimul rând, în numele naţiunii române, fără consultarea populară. De aici pleacă toate relele, punând şi întrebarea legitimă, pentru cine şi în folosul cui lucrează domnul Preşedinte, camarila sa şi actuala putere (în afară de meschinele lor interese, cui foloseşte nesiguranţa şi deriva în care a fost aruncată ţara, căci poporul român în nici un caz, ci dimpotrivă.

Vasile Irod

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here