Întâlniri ale deținuților cu liceenii din Motru și vizită la Mănăstirea Icoana

421

Liceenii din Motru au ascultat, săptămâna trecută, poveștile de viață ale trei persoane private de libertate care își execută pedepsele în cadrul Penitenciarului Târgu Jiu.

În data de 26 septembrie 2024, specialiști din cadrul Serviciului de Reintegrare Socială, Penitenciarul Târgu Jiu, împreună cu trei persoane care execută pedepse privative de libertate, au participat la două activități de prevenire a delincvenței juvenile și a consumului de droguri în rândul liceenilor, derulate la Colegiul Național ”George Coșbuc” Motru și Liceul Tehnologic Motru. Activitățile se înscriu într-o serie amplă de demersuri derulate de Penitenciarul Târgu Jiu ca partener al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, alături de alte instituții, într-un efort comun de reducere a acestor fenomene.
Tot la această dată, 12 persoane aflate în custodia Penitenciarului Târgu Jiu, au participat la un pelerinaj la Sfânta Mănăstire Icoana, din localitatea Crasna. Activitatea a fost coordonată de comisar de poliție penitenciară Marius Olivian Tănasie, preot capelan în cadrul penitenciarului. Proiectul se înscrie în categoria activităților educative derulate în comunitate de către specialiștii din cadrul Sectorului Reintegrare Socială, cu deținuții care au manifestat un comportament bun pe parcursul detenției și implicare în activitățile desfășurate la nivelul unității. Pelerinajele vin în întâmpinarea nevoilor moral-religioase ale deținuților participanți și au ca scop dezvoltarea și exersarea atitudinilor, comportamentelor și deprinderilor dezirabile social, prin contactul direct cu societatea civilă, cu practicile și obiceiurile din libertate. Astfel, se urmărește dezvoltarea personală și reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, precum și stimularea interesului pentru activitățile moral-religioase.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here