Întâlnire soft între doi parlamentari de Gorj şi vârstnicii din judeţ

348

Vineri, 7 iulie, la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu-Jiu, a avut loc şedinţa lunară a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice Gorj. La întrevedere, au participat atât reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ, cât şi prefectul de Gorj şi doi parlamentari PSD.

Probleme mai noi, dar şi mai vechi ori nemulţumiri sau chiar indicaţii cu privire la eventuale schimbări legislative, au fost puse pe tapet la ultima întâlnire a vârstnicilor din judeţ în cadrul Comitetului Consultativ. La şedinţa de vineri, au fost prezenţi prefectul de Gorj, Ciprian Florescu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ninel Muja, şi doi parlamentari PSD de Gorj, respectiv Florin Cârciumaru şi Alin Văcaru.

Probleme multe şi diverse…
Preşedintele Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Gorj, Petre Rădulescu, le-a expus autorităţilor prezente la şedinţa de vineri o serie de propuneri de modificări legislative care vizează problemele cu care se confruntă pensionarii şi persoanele vârstnice din judeţ. Astfel, printre propunerile vârstnicilor gorjeni se numără probleme referitoare la: stabilirea punctului de pensie în procent de minim 45% din salariul mediu brut aprobat; cuantumul contribuţiei băneşti individuale plătită de pensionari să fie de 50% din cuantumul drepturilor nete de pensie, dar nu mai mult de 50% din valoarea integrală a biletului de tratament balnear; cuprinderea în categoriile de persoane care pot beneficia de bilet de tratament balnear a soţului/soţiei pensionarilor sau asiguraţilor din sistemul public de pensii şi a persoanei care însoţeşte pensionarul de invaliditate de gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav indiferent dacă are sau nu calitatea de pensionar sau asigurat al sistemului public de pensii; eliminarea comisionului perceput de instituţiile bancare pentru administrarea conturilor organizaţiilor de pensionari; compensarea în bani sau în produse alimentare a tichetelor de călătorie pe calea ferată, auto care nu au fost utilizate de către pensionari; reducerea costului medicamentelor şi încurajarea producţiei interne; actualizarea listelor de medicamente compensate şi majorarea plafonului actual pentru compensarea medicamentelor în procent de 90% din pensie; în scopul urmăririi şi soluţionării problemelor ridicate de pensionari, respectării intereselor legitime şi drepturilor acestora să se instituie funcţia de consilier al organizaţiilor de pensionari pe lângă prefect şi preşedintele CJ, încadrat în muncă în conformitate cu prevederile Codului Muncii.

Parlamentarii promit că vor încerca rezolvarea solicitărilor
În urma discuţiilor avute cu membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru Problemele Persoanelor Vârstnice, senatorul Florin Cârciumaru şi deputatul Alin Văcaru au promis că vor înainta propunerile vârstnicilor gorjeni către colegii lor din Parlament şi către miniştri.
“În numele parlamentarilor PSD, vă mulţumesc că aţi avut această iniţiativă. Ştim că prin dialog, noi putem sprijini foarte mult activitatea din toate domeniile din judeţul Gorj. Uitându-mă pe materialul şi proiectele iniţiate, normal că nu pot să comentez prea mult din punct de vedere tehnic pentru că nu suntem de specialitate, dar vă asigur că pe baza memoriilor făcute de dumneavoastră, pentru Ministerele Muncii, Sănătăţii, Finanţelor, noi, parlamentarii de Gorj, ne putem implica să rezolvăm problemele aşa cum vă doriţi. Ba mai mult, vă promit că după ce intrăm în posesia materialelor redactate, vă putem ajuta şi să organizăm întâlniri cu miniştrii. Sunt convins că după acest dialog, multe probleme expuse vor fi dezbătute. Vă asigur că de la parlamentarii PSD aveţi un real sprijin în ceea ce priveşte implicarea noastră”, a declarat Florin Cârciumaru.
“Cunosc o parte din probleme care datează chiar de câţiva ani. După cum bine ştiţi, rolul nostru este să culegem datele din teritoriu, ca aceste date să le materializăm în Parlament şi să convingem şi colegii noştri că până la urmă aceste modificări legislative care sper şi îmi doresc să aibă rezultate se vor adresa tuturor judeţelor nu numai judeţului Gorj. Guvernul PSD-ALDE a pus mare accent pe această clasă, pensionarii, şi ştiţi foarte bine din programul de guvernare, a început de la 1 ianuarie 2017 impozitul să fie zero pentru pensii până în 2.000 de lei, creşterea pensiei minime, creşterea punctului de pensie până în 2021. Toate aceste lucruri nu se pot face într-o zi, sunt etape ce trebuie parcurse, s-a mers pe Legea salarizării, ştiu că se lucrează şi la Legea pensiilor, care împreună cu cei care veţi participa la aceste întâlniri, vor găsi soluţiile cele mai bune pentru ca dumneavoastră să aveţi o viaţă decentă pentru că sunteţi oamenii care aţi muncit ca noi să avem această ţară. Vom încerca atât cât putem să reuşim să ducem la îndeplinire multe dintre lucrurile semnalate aici”, a adăugat şi deputatul PSD, Alin Văcaru.
De deschidere în dialog şi posibilă rezolvare a problemelor, i-a asigurat pe vârstnicii prezenţi şi reprezentanţii CJ Gorj. “Ştiu ce înseamnă problemele pensionarilor la nivel de judeţ Gorj şi la nivel de ţară, şi vreau să vă asigur de toată deschiderea mea, atât personală, cât şi a instituţiei pe care o reprezint, Consiliul Judeţean, şi oricând, orice problemă aveţi, în noi veţi avea un partener de dialog şi de găsire a soluţiilor”, a declarat Ninel Muja, vicepreşedintele CJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here