Un Modest peom pentru amintire
Bun găsit şcoală iubită
La tine revenim cu dorul greu
Mai lasă-ne măcar o clipă
Să-ţi spunem la acest popas,
Că-n inimi te-am purtat mereu
Pe drumul vieţii, cât ne-a mai rămas.
Te întâlnim astăzi cu părul nins
Dar amintirea ta din suflet nu s-a stins,
Căci am trăit aici clipe de vis,
Lăcaş de lacrimi şi de paradis.
Cincizeci şi opt de ani de-atunci trecură
De când la poarta şcolii am lăsat
Un strop de nostalgie în lumină
Şi-un timp fermecător de neuitat.
Ne-am adunat aici copii săraci
Veniţi din multe sate -ndepărtate,
Eram sfioşi şi-n suflete curaţi,
Cu dor şi iubitori de carte.
Am luat cu noi frumoşii ani de şcoală
Şi duşi de-al vieţii val ne-am risipit
Şi-acum când amintirile ne cheamă
Zadarnic vrem s-aprindem un sfârşit.
La vârsta bătrâneţii când te-ntorci
Cu greu în lumea amintirilor,
Abia atunci mai poţi să înţelegi
Că viaţa-i doar un susur de izvor.
Ca el porneşti la drum vijelios
În viaţă pe-o cărare oarecare,
Şi-apoi încet, încet te risipeşti
Şi-ţi pierzi de urmă undeva sub zare.
Ca el te zbaţi mereu să depăşeşti
Obstacole ce le-ntâlneşti în cale
Şi în sfârşit atunci când izbuteşti
Te stingi ca el alunecând în moarte.
Trecură anii-n zbor plutind ca norii
Şi-n urma lor rămân doar amintiri
Care prin timp asemeni unor valuri
Răsar şi pier cu umbre şi lumini.
Viaţa-i un drum, il urci şi-apoi cobori,
Şi-n ea toţi suntem nişte călători
Şi vine-un timp când obosiţi simţim
Să mergem să ne odihnim puţin.
Căci toate trec ca toate ale lumii
Toate se sting în negurile vremii
Şi-oricine-ai fost în lumea asta mare
Ne întâlnim cu toţi pe-o singură cărare.
De-atunci atâta vreme a trecut
Şi-atâţi colegi de-ai noştri au dispărut
Iar dintre noi la anu’ cine ştie
Câţi vom mai fi iarăşi la întâlnire.
Voi ce-aţi plecat prea repede din lume
La întâlnire nu v-am pus absenţi
În suflet vom păstra al vostru nume
Căci printre noi sunteţi mereu prezenţi.
Opreşte Doamne destrămarea,
O clipă şi în viaţa noastră,
Chiar dacă aspră ni se pare,
E totuşi nespus de frumoasă.
Prof. Benedict Crăsnaru
P.S. A fost o întâlnire tristă. Prea tristă, care s-a desfăşurat sub semnul tăcerii, pornită din adâncul inimii, în care amintirile adormite în noi, aşteptău să fie rostite pentru frumuseţea şi farmecul lor: N-a fost să fie aşa. Căci din cei peste 30 de absolvenţi, am mai rămas în viaţă 10,11. Şi din aceştia s-au adunat doar 5. Decimată prea repede sub loviturile destinului, amintirea acestei promoţii, nu se va stinge în negura vremii, ea având darul să impună posterităţii două mari nume în cultura gorjeană şi naţională.
Dumitru Dănău şi Marin Colţan
