Întâlnire de lucru între prefectul Florescu, directorul DRDP Craiova şi şeful SDN Târgu-Jiu

855

Ciprian Florescu, prefectul județului Gorj, l-a invitat, vineri, la o întâlnire de lucru pe Bogdan Bratu – directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, care împreună cu Ion Tudor, șeful Secției Drumuri Naționale Târgu-Jiu, au evaluat stadiul lucrărilor la infrastructura rutieră din județ, dar și noi posibilități de investiții privind reabilitarea, modernizarea și asfaltarea drumurilor de interes național care tranzitează județul Gorj. Astăzi, aceştia se vor deplasa pe Transalpina pentru a analiza situaţia acesteia.

La sfârşitul săptămânii trecute, la solicitarea prefectului de Gorj, Ciprian Florescu, a avut loc o întâlnire cu directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, Bogdan Bratu, prezent fiind şi Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Târgu-Jiu. S-au analizat punctual aspectele privind starea drumurilor naţionale şi planurile de reabilitare a acestora. Astfel, pentru DN 66 sectorul Bumbeşti Jiu – Petroşani, s-a aprobat soluţia pentru zona dalelor de beton, în aproximativ două săptămâni trecându-se la asfaltare. „Acum se lucrează pe casete şi rigole şi urmează să se finalizeze zona de parcare la Lainici. De asemenea, pe DN 66 Rovinari – Bumbeşti Jiu, au fost făcute modificări privind semnalizarea şi siguranţa rutieră, fiind refăcute semnele de circulaţie”, confirmă Ion Tudor, şeful SDN Târgu-Jiu.
Un alt tronson de drum supus discuţiei a fost DN 67 D. Bogdan Bratu, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, a solicitat ca proiectanţii care au realizat studiul de fezabilitate pentru DN 67 D să facă noi analize, astfel încât informaţiile să fie actualizate.

Transalpina, în atenţia specialiştilor
DN 67 C – Transalpina a fost un alt subiect pe care s-a pus accent la întâlnirea de vineri. „Luni, ne vom întâlni cu toţii din nou, pe Transalpina. Domnul Bratu a dispus ca luni la prima oră să ajungă în Pasul Urdele autofreza, astfel încât să putem să ne deplasăm pe DN 67 C. Noi vom merge pe DN 7A şi vom ajunge pe Transalpina”, confirmă şeful SDN Târgu-Jiu.
Cât priveşte data când va fi reluat traficul rutier pe Transalpina, Ion Tudor a precizat: „Transalpina se deschide de către specialişti, iar aceştia vor dispune când vor fi înlăturate toate pericolele, astfel încât participanţii la trafic să fie în siguranţă. Fac un apel la binevoitori să înţeleagă că noi ne asumăm siguranţa pe Transalpina”.

Tudor: „Pe Varianta de Ocolire rezolvăm problemele punctual”
În ceea ce priveşte proiectul privind realizarea Variantei de ocolire a municipiului Târgu-Jiu, Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Târgu-Jiu, a precizat că deja au fost rezolvate unele probleme. „Un alt subiect dezbătut la întâlnirea organizată de domnul prefect a fost Varianta de ocolire a municipiului Târgu-Jiu. Aici se lucrează şi au fost rezolvate problemele cunoscute. Atât domnul Bogdan Bratu, cât şi domnul prefect au subliniat că trebuie să rezolvăm problemele punctual. S-a făcut o analiză a dosarelor din zona Amaradia. Vreau să spun că domnul director Bratu a dispus ca până luni să i se prezinte situaţia juridică din dosarele în care Compania este în instanţă cu Silvia Badea. Cineva va trebui să răspundă pentru pierderile financiare din ultima perioadă, iar acea ordonanţă preşedinţială este nefondată; judecătorul specifică faptul că am lucrat pe terenul lui Badea, menţionând că nu a fost precizată suma despăgubirii, dar de fapt, proprietarul terenului era statul. Vom vedea cine va răspunde pentru această situaţie”, a conchis Ion Tudor.
Lucrările au fost blocate pe varianta ocolitoare a municipiului Târgu-Jiu, în zona Amaradia, pasajul neputând fi finalizat din cauza unei ordonanțe președințiale obținută de proprietarul terenului. Reprezentanţii SDN Târgu-Jiu sunt, însă, optimişti şi consideră că problema va fi rezolvată în curând.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here