Ștefan Cristian Vătafu, inspectorul școlar de Religie care i-a pus pe profesorii de Religie din județ să adune date despre celelalte culte prin intermediul școlii, provocând un adevărat scandal național, și-a dat demisia, asta cu câteva zile înainte ca elevii să intre în vacanţa de vară. Demisia inspectorului de la Gorj a fost anunțată însă de Ministerul Educației care susţine că angajatul IŞJ “și-a asumat responsabilitatea pentru publicarea unor materiale pe site-ul instituţiei, înaintându-și demisia cu data de 17 iunie, demisie ce i-a fost aprobată”. Reprezentanţii IȘJ Gorj au confirmat actul de voinţă a lui Vătafu, văzut ca o modalitate de a-şi asuma vinovăţia greşelii sale, dar şi că, la la jumătatea săptămânii trecute, comisia de anchetă întrunită să verifice împrejurările în care a avut loc incidentul a rămas fără obiect. Conducerea Inspectoratului Şcolar Gorj urmează să numească un alt inspector în locul lui Vătafu.
A.Stoica