Inspectorii DSP Gorj, cu ochii pe laptele şi cornul din şcoli

313

Odată cu începerea noului an şcolar, demarează şi verificările în şcoli. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) amintesc faptul că laptele şi cornul se află în vizorul lor, urmărindu-se cu atenţie modul în care sunt distribuite copiilor aceste produse.

În anii anteriori au fost sesizate probleme vizavi de modul în care au fost distribuite laptele şi cornul în şcoli, ajungându-se chiar până la retragerea acestor produse. Pentru a fi eliminată posibilitatea apariţiei unor probleme în şcolile din judeţul nostru, reprezentanţii DSP amintesc regulile pe care trebuie să le respecte unităţile de învăţământ. „Trebuie să aibă un spaţiu special, cu frigider, a cărui temperatură să fie monitorizată, să funcţioneze bine. De asemenea, trebuie să fie desemnată o persoană care să distribuie produsele, cu analize efectuate, care să verifice produsele la aducere, să fie în termen şi conforme”, a menţionat Elena Piţian, purtătorul de cuvânt al DSP Gorj.
Mai mult decât atât, maşinile de distribuţie trebuie să fie autorizate, iar cei care distribuie laptele şi cornul, trebuie să aibă şi ei  analize efectuate.

Atenţie! Începe şi triajul epidemiologic
În următoarele zile, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj vor efecuta şi triajul epidemiologic în unităţile de învăţământ din judeţ.
Astfel, se vor efectua controale în grădiniţe, şcoli, licee şi centre de plasament, încă din primele zile de şcoală şi se vor finaliza spre sfârşitul acestei luni. „Triajul epidemiologic începe odată cu debutul noului an şcolar şi se va încheia în câteva zile. Raportările se fac la câteva zile după terminarea triajului. Îi sfătuim pe părinţi să fie atenţi la igiena copiilor pentru a nu avea surprize ulterior”, spune Elena Piţian, purtător de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj. Copiii care vor fi descoperiţi cu anumite afecţiuni infecto-contagioase vor fi scoşi din colectivitate şi trimişi la medic sau izolaţi la domiciliu.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here