Inspectorii de muncă, în control la Jilț Nord. Minieri găsiți fără echipament de protecție

1215

Inspectorii de muncă gorjeni au demarat, luni, un control inopinat la Complexul Energetic Oltenia, ca urmare a ultimelor evenimente de muncă înregistrate la companie.

„În timpul efectuării controlului la Cariera Jilț Nord au fost constatate neconformități care se referă la permiterea desfășurării activității lucrătorilor fără ca aceștia să poarte echipamentele individuale de protecție”, a anunțat ITM Gorj.
Duminică, un electrician de la Jilț Nord a căzut de la înălțime în timp ce efectua manevrele de înlocuire a unui bec.

Amendă
Controlul va fi finalizat în data de 23.09.2022 la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, urmând a fi dispuse măsuri legale in consecință, iar angajatorul va fi sancționat contravențional în conformitate cu prevederile legale. „Menționăm faptul că angajatorii au obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă”, a declarat George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Trei accidente într-o săptămână
Alt accident de muncă s-a produs luni seară la Jilț, sectorul excavații, a anunțat deputatul Radu Miruță. „Un lăcătuș mecanic, după ce a schimbat «o laterală» de cauciuc, când a coborât de pe bandă, a alunecat și a căzut cu mâna într-un suport ce susține cablurile de curent spintecându-și parte din braț, fiind transportat la spital. Cum este, domnule Virgil Popescu, cu accidentele de muncă la CEO? Tot 0? 0 sunteți voi toți, cei care ați tot mușamalizat necazurile oamenilor ani la rând. Nu ați declarat nimic, îndesându-le victimelor pe gât diverse nimicuri.
Cum este, domnilor de la PSD? Tot cu Virgil Popescu în brațe? Trei accidente grave de muncă într-o singură săptămână. E corect pentru toți angajații CEO accidentați ani de zile la locul de muncă să îl aplaudați pe groparul energiei atunci când spune cinic că nu sunt accidente de muncă la CEO, că sunt cele mai bune condiții? În realitatea cunoscută de către toți angajații, cele mai multe accidente de muncă nu au fost în realitate declarate. Sunteți părtași și complice în toată această situație”, a transmis parlamentarul de Gorj.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here