Inspectoratul de Poliție Gorj NU EXISTĂ, în cazul crimei de la Baia de Fier!

2879

,,Siguranța cetăţeanului, asigurarea unui mediu de afaceri curat şi un management performant”, reprezintă, cică, prioritățile poliției gorjene, după cum se menționează pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. În realitate, lucrurile stau extrem de prost, iar inacțiunea poliției în cazul crimei de la Baia de Fier e de-a dreptul înfricoșătoare. Practic, în cazul morții tinerei de numai 19 ani, Denisa Martin, IPJ Gorj nu a făcut absolut nimic, până la verificările efectuate de Corpul de Control al IGPR.

,,Pentru liniștea cetățenilor, permanent la datorie!” e sloganul cu care poliția gorjeană vrea să asigure cetățenii județului că sunt protejați, iar angajații instituției sunt preocupați de combaterea infracționalității. Realitatea e alta și este dovedită de una din cele mai abominabile crime care a avut loc, în ultimii ani, în Gorj, care a șocat întreaga țară, în urmă cu două luni și jumătate. Reamintim că, în noaptea de 14/15 iulie, Raimond Călin Căldăraru, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Bengești, a ucis-o, cu mai multe lovituri de cuțit, pe fosta sa iubită, Denisa Ionela Martin, din Baia de Fier. Dinamica omorului a fost descrisă în trei apeluri la 112, efectuate într-un interval de 9 minute, practic ultimele din viața Denisei Martin și, totuși, criminalul a reușit să parcurgă 51 de km, până la Târgu-Jiu, fără să fie oprit de vreun echipaj de poliție. A doua zi după crimă, la Gorj a descins Corpul de Control al IGPR, care a derulat acțiuni de verificare și control, iar în final s-a dispus declanșarea cercetării prealabile față de 13 polițiști, în vederea stabilirii existenței/inexistenței unor abateri disciplinare. Potrivit unui răspuns al IPJ Gorj la o solicitare adresată în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, tot atunci s-a dispus și declanșarea cercetării prealabile a polițistului de la Postul de Poliție Baia de Fier care avea în cercetare dosarul penal constituit în urma plângerii depuse de Denisa Martin la data de 18 mai, în care denunța faptul că este amenințată de Raimond Căldăraru, tânărul care a ucis-o, două luni mai târziu. Deocamdată, poliția nu a putut spune nimic despre modul în care, la nivelul IPJ Gorj, a fost gestionată crima din noaptea de 14/15 iulie a.c., anunțată de trei ori, într-un interval de 7 minute, prin intermediul serviciului de urgență 112 și nici dacă au fost efectuate verificări pe linie de ordine publică, în contextul în care, deși în cele trei apeluri la 112 erau descrise acțiunile unui bărbat, finalizate cu o crimă, organele de poliție nu au ajuns la locul faptei și nici nu au reușit să identifice și să oprească autoturismul făptuitorului pe ruta Baia de Fier – Târgu-Jiu, după cum se arată în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și în referatul cu propunere de arestare întocmit de procuror. Cert este că nu a fost dispusă nicio măsură, în acest caz, de către conducerea IPJ Gorj și se așteaptă, de două luni și jumătate, finalizarea anchetei disciplinare. Între timp, procurorii au finalizat cercetările și l-au trimis în judecată, pentru omor, pe Raimond Căldăraru, iar inspectorul șef al IPJ Gorj, comisarul șef Decebal Drăghiea, a fost detașat, pentru șase luni, în poziția de director adjunct la Centrul de Formare și Perfecționare a Polițiștilor „Nicolae Golescu” Slatina.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here