Accident foarte grav duminică după-amiază pe trecerea de pietoni de la Prefectura Gorj, vizavi de Parcul Central din Târgu Jiu. Un șofer băut a lovit, din plin, doi soți care traversau strada pe trecerea de pietoni. Femeia a murit, deși s-au făcut manevre repetate de resuscitare iar soțul se afla, ieri, în stare gravă la SJU Târgu Jiu.
Șoferul vinovat se afla sub influența alcoolului, confirma poliția, fiind vorba despre Cristinel Lupulescu, salariat al Direcției Sanitar Veterinare Gorj.
,,La data de 20 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe bulevardul Constantin Brâncuși, ar fi avut loc un eveniment rutier soldat cu două victime. Din cercetările efectuate, a reieșit că un bărbat, de 47 de ani, din Municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe bulevardul Constantin Brâncuși, din direcția străzii Tudor Vladimirescu către Piața Centrală, ar fi acroșat un bărbat, de 52 de ani și o femeie, de 57 de ani, ambii din Municipiul Târgu Jiu, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc permis, marcat și semnalizat corespunzător. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale iar femeii i-a fost acordat primul ajutor, fiindu-i efectuate manevre de resuscitare de către echipajul medical prezent la fața locului, constatându-se decesul acesteia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, a anunțat IPJ Gorj.
A.S.