Inspecţii realizate de DADR Gorj în domeniul vitivinicol, al fructelor şi al legumelor

445
fructe si legumeÎn primele 10 luni ale lui 2009, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj a verificat conformitatea şi a avizat 27 de documente de însoţire a transporturilor de produse vitivinicole vrac, a efectuat 47 de controale la agenţi economici care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul a produselor de acest tip însă ambalate.

De asemenea, inspectorii au autorizat 12 agenţi economici şi au efectuat 26 de controale în spaţii destinate comercializării cu amănuntul a vinului de masă în vrac pentru verificarea menţinerii condiţiilor de autorizare. Din fericire, nu s-au aplicat contravenţii.

Sancţiuni de zeci de mii de lei la fructe şi legume
Tot în aceeaşi perioadă calendaristică, s-au efectuat un număr de 315 controale de conformitate în pieţe agroalimentare, en-gross, depozite şi reţele comerciale, în care s-a urmărit respectarea standardelor de comercializare a legumelor şi fructelor proaspete şi a documentelor de însoţire. Astfel, s-au aplicat contravenţii, 64 de operatori economici s-au ales cu contravenţii, iar valoarea amenzilor a fost de 23.000 lei. Totodată, DADR Gorj, în colaborare cu Protecţia Consumatorului, Garda Financiară şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, au efectuat controale la 78 de agenţi economici care comercializau legume şi fructe. S-au aplicat sancţiuni cu amenzi în valoare totală de 45.300 lei şi s-au confiscat cantităţi de 6.082 kg de legume şi fructe.
Principalele nereguli constatate au fost: lipsa etichetării produselor conform standardelor de calitate, lipsa documentelor de însoţire, a consemnării în actele fiscale a originii şi calităţii mărfii, comercializarea unor cantităţi mai mari de produse decât cele înscrise în documente, lipsa casei de marcat şi neînregistrarea în casa de marcat a vânzărilor, precum şi neafişarea denumirii societăţii la punctul de lucru.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here