Precizări necesare
Scrisoarea către Sergiu Mischie s-ar putea intitula prin aceste însemnări de lectură – publicate mai jos, ce aparţin Colonelului în rezervă ing. Nicolae Ciolacu, din Peştişani, scrise cu har de eseist şi scriitor după lectura cărţii „Vulturul de munte” a colegului său de generaţie ing. Sergiu Mischie, scoasă la Editura MĂIASTRA, Târgu-Jiu – 2014.
Sergiu Mischie s-a născut la Hobiţa şi are acum 80 de ani. Numai bunul Dumnezeu i-a dat puterea să răzbată prin vremuri tulburi, el fiind deţinut politic în lupta şi rezistenţa anticomunistă timp de 40 de ani, 1948-1989. Bătut şi schingiuit în închisorile comuniste, împreună cu alţi membri ai Asociaţiei „Vulturul de munte”, cu toţii fiind băgaţi în temniţele din anii ’50, ai perioadei staliniste a României subjugate de bolşevici, deşi erau cu toţii minori, având 16-17 ani.
Autorul însemnărilor a avut o carieră militară, ajungând la gradul de Colonel în retragere acum, dar nici după pensionare nu s-a retras din comunitate. Ba, ca să fiu corect, a părăsit Bucureştiul şi, într-adevăr, s-a retras la Peştişani. Unde a câştigat alegerile pentru funcţia de primar în 1996. Unde a înfiinţat Obştea Peştişani, Fundaţia „Casa Brâncuşi-Hobiţa, ce fiinţează şi astăzi. Şi ridicând din temelii un Cămin Cultural. Fiind practic singurul primar postdecembrist care a făcut ceva în mandatul său. Din păcate, Căminul Cultural a rămas la roşu, fiind acoperit, dar aceia care i-au urmat ca primar nu l-au mai terminat. Cu toate că Primăria plăteşte şi acum un director de Cămin Cultural, din banii contribuabililor. Chit că nu există un loc în care să se desfăşoare o activitate culturală cât de cât.
Dar, îmi cer iertare că m-am cam lungit. Să-l lăsăm să se exprime pe fostul militar de carieră şi ex-primar al comunei Peştişani.
ION PREDOŞANU
Sergiule,
Ar fi prea multe de spus despre tine şi cartea ta. M-ai prins într-o perioadă puţin critică a sănătăţii. De aceea, nu am reuşit să înţeleg tot ceea ce tu vrei să ne transmiţi prin această carte.
În consecinţă, te rog să-mi accepţi scuza de a fi foarte sec în cele ce voi arăta despre ce am simţit în mintea mea citind cartea ta.
Crezul vieţii tale ţi-a dat tăria să ai răbdare şi ajutat de talentul tău de povestitor ai reuşit să ne prezinţi o carte foarte educativă, atât pentru cei tineri cât şi pentru cei în vârstă.
Ai avut o viaţă tumultuoasă, ghidată de un crez format încă din adolescenţă. Şi azi, aşa cum reiese din paginile cărţii tale la această vârstă (mai fragedă cu un an decât a mea), regăsesc acelaşi luptător combătând tot ceea ce nu concordă cu ideea vieţii tale.
Din tumultul vieţii, transpus în litere, ne prezinţi o carte pe care o compar cu un fluviu de munte redându-ne: linişte şi bucuria ca şi fluviul de munte când curge liniştit în matca lui, atunci redai puţinele momente pline de linişte şi bucurie din viaţa ta pe de o parte, iar pe de altă parte tristeţe, ca şi fluviul de munte când se umflă şi distruge aproape tot în calea lui. Ca atunci când prezinţi suferinţele şi tristeţile sufleteşti – în special, cât şi cele fizice pe care le-ai îndurat 40 de ani din viaţa ta, provocate de un sistem patronat de cei care nu au înţeles că nu există adevăr absolut, crezând că ei îl deţin.
De fapt, însăşi viaţa ta este un fluviu de munte ca şi vulturul pe care l-ai adoptat.
Din convingeri, ţi-ai asumat un risc enorm şi ca urmare ai suferit enorm. Dar, din ce transmiţi reiese că nu regreţi nimic şi dacă s-ar da timpul înapoi ai face la fel şi eşti fericit că parte însemnată din idealurile tale se regăsesc în „ROMÂNIA-MAMĂ” de azi.
Sunt plăcut impresionat de puterea ta de a ierta pentru că, aşa cum spui tu, „Dumnezeu le va orândui pe toate”.
Şi, în sfârşit, sunt mândru că farmecul codrului şi murmurul izvoarelor pe care le-am ascultat şi le ascultăm şi acum, ca în copilărie, dimineaţa la trezire şi seara la culcare, precum şi trilurile privighetorii şi ale celorlalte păsări nu le-ai uitat şi s-au unit cu sufletul tău.
Mulţi care citesc cartea ta, probabil, te vor compătimi. Eu nu voi face acelaşi lucru. Îţi voi spune că, urmându-ţi idealurile, prin suferinţă ai devenit fericit, alături de cei dragi şi-ţi urez să apuci anii când nepoţii tăi scumpi îţi vor scrie cu mânuţele lor gândurile şi aspiraţiile tale de viitor, pe care văd că le ai.
Mai vorbim şi după ce trec anii şi pe urmă vom mai vedea !
Nicolae (Colae) Ciolacu
