După cum Crăciunul nu putea trece fără Porcul tăiat, nici Paştele nu putea să vină fără Mielul sacrificat în numele lui Cristos.
Îmi amintesc, şi eu am fost copil.
Îmi amintesc de colţunaş fiert în puţină zeamă de varză, de sarmalele bunicii şi de varză cu sângioi în ziua de Crăciun.
Dar dacă sărbătoarea Crăciunului începea cu Piţărăii şi se termina cu Sărbătoarea Sfântului Ion Botezătorul, a doua zi mergeam la şcoală, se termina la vremea mea vacanţa pe care am prins-o şi eu un an sau doi.
Şi toţi copiii miroseau a trandafiri.
Paştele începe încă înainte de lăsarea postului, începea de când fetele de măritat începeau să-şi facă opregele şi iiele şi ca ale lor altele să nu mai fie. Cum să apară o fată mare de măritat îmbrăcată în aceeaşi cămaşă de la Crăciun. Şi apoi bărbaţii, cu cămăşile lor de in sau de bumbac, toate gardurile înainte de Paşti erau pline de pânză pusă la înălbit pentru cei dragi şi dimiile bătute în Pivă la Arcani.
Îmi amintesc, într-un an, era cald, dar eu mă duceam la biserică să mă grijesc îmbrăcat în costum de dimie şi alături cu ceilalţi colegi şi mai ales cu cele două colege, nu aflasem atunci de ochii verzi sau albaştri dar mergeam împreună de mână că aşa ne educa Domnul Învăţător.
Şi când bătea clopotul de Înviere cum am fi putut să nu fim prezenţi chiar dacă uneori adormeam în strană pe genunchii bunicii. Dar trebuia să nu ajungem acasă fără (anafură) Paşte!
Dar am uitat mielul… În satul nostru nu era om să nu aibă zece oi, lasă pe cei cu câte o sută, cu cioban şi băciţe, care toată vara stăteau la munte şi coborau numai toamna cu brânză în putini, că la noi acasă era plină pivniţa şi toată iarna mâncam sloi de batal.
Iar un miel de Paşti era de pomană, ca şi vinul şi ouăle roşii, că noi copiii toate cele trei zile de Paşti le ciocneam de se uitau urât cocoşii după noi.
Vrei un miel vecine, îmi ajuţi şi mie două zile la prăşit, îl vrei cu blană cu tot sau îl vrei tăiat, banii, lasă banii, nu banii ne-au făcut pe noi.
Pe urmă când au venit comuniştii, erau miei, dar nu pentru toţi, lasă, să fie vorba între noi, cu toate inspecţiile în portbagajul Daciei unii dintre noi tot se descurcau şi aceasta desigur până mai jos de Socotitor de CAP.
Şi mieii erau mulţi că unele oi făceau doi sau trei şi Doctorul Veterinar mânca şi el miel de Paşti şi prietenii lui, de aia se vorbea printre noi unii de acţiunea MOV: miel, ouă, vin.
Chiar dacă în ziua de Paşti eram chemaţi la Serviciu şi aduceam ouăle decojite, nu ştiai câţi prieteni ai, o bucată de miel sau de caş tot se mai găsea.
Dacă prin 1975 cu două cartuşe de BT luai un miel la bişniţă desigur, şi salariul mediu să tot fi fost 1500 de lei, astăzi Mieii sunt numai pentru unii că şi turmele de oi s-au diminuat, pleacă mioarele de tinere la turci, că numai le e frică dacă la întorcere să le pună cineva pe grapă.
Şi ţigările sunt scumpe. Domnule, mi-a spus un cioban zilele acestea, când căutam un miel de Paşti, dumneata ştii cât costă un pachet de ţigări, eu fumez singur cel puţin un pachet pe zi, în 365 de zile câte are un an, în bani noi, asta înseamnă 3650 lei. Şi zici că două pachete de ţigări la 1 kg de miel e scump?
Scump, Domnule, i-am zis, pentru că Dumneata ai putea să laşi „obiceiul” de a fuma şi eu „viciul” de a mânca Miel de Paşte. E adevărat că nu toţi, ci numai unii dintre noi.
ION CĂPRUCIU
P.S. Dar dacă ţinem bine minte şi Dumnezeu ţinea cu noi încât de multe ori punea zilele de 1 şi 2 mai în Ziua de Paşte.
