Călugării oficianţi
Am lansat cartea „Fluturi pe frezii”, pe 20 martie 2013, în sala „Mihai Eminescu” a Bibliotecii Judeţene „Christian Tell”, la orele 17 „trecute fix”, dimpreună cu tânărul meu ucenic/emul Ionuţ Luis Popa, aflat la un debut care n-a trecut neobservat, dimpotrivă a fost elogios întâmpinat cu maximă bunăvoinţă de scriitorii gorjeni, prezenţi la eveniment in corpore, dar şi de prietenii noştri de ieri şi de azi, de cititorii lui dar şi de comilitonii mei de condei, „şi” de adepţii „avangardişti” ai noilor paradigme transmoderniste şi metamoderniste răspândite în România după anul 2000 de mine însumi, de Theodor Codreanu, de Horia Muntenuş, de Ioan Ţepelea, de George Mirea, de Adrian Dinu Rachieru, de Victor Nicolae, de Silviu Doinaş Popescu, de Lazăr Popescu, de Vasile Spiridon, de Gheorghe Grigurcu ş.a.
Resituat axiologic în faţa unei săli arhipline (peste 140 de participanţi invitaţi 60, restul veniţi din proprie iniţiativă), m-am înfiorat; cum mi se întâmpla copil când, plecat la adunat de greieri şi de ouă de prin cuiburile păsărilor, mă trezeam faţă în faţă, ziua în amiaza mare, cu vreo ceată de călugări, coborând dinspre Parchet (locul rămas după tăierea unei păduri seculare de foioase ca să se facă păşune comunală) fantomatici, hirsuţi, cu bărbi lungi şi sălbatice, cu rasele negre de pe ei vechi, lucioase ca abanosul, zdrenţuite, roase-n coate şi crăpate în spete, cărând în cârcă sarcini de ferigă, de mărăcini uscaţi, de coceni rămaşi pe la stânele risipite printre găvanele dealurilor pământoase şi ierbuite sărăcăcios.
De ce îi priveam aproape împietrit de frică? De ce aveam acel sentiment al sacrului? Pentru că aprindeau, serile, în schitul lor de pe Bistriţa, nişte focuri uriaşe; se aşezau roată în jurul lui şi, o vreme tăcuţi, păreau nişte stane de piatră, ca-n mirobolantele basme româneşti; pitit pe după vreo salcie găunoasă şi groasă în circumferinţă le urmăream mişcările, corpurile încovrigate ca ale unor oficianţi zalmoxieni ori esseni, pitagorici ori orfici.
Răsăritul şi Apusul
Dar să revin, privitor la lansarea „Fluturilor pe frezii” şi a „Omului de zăpadă”. Doru V. Fometescu a vorbit scurt dar la obiect, intuind nucleul/miezul: eu reprezentam poetul care apunea, Ionuţ: poetul care răsare; eu semnificam: apogeul sfârşitului de carieră, Ionuţ: entuziasmul învăţăcelului dornic a cuceri înălţimile viitorului. Încolo criticii de întâmpinare, hermeneuţii, eseiştii polivalenţi, universitarii târgujieni şi-au făcut cu cinste datoria, consemnând despre cărţi cu „asupra de măsură”, doct, scânteietor, sentimental, analitic, sintetic, diseminatoriu: Lazăr Popescu, Ion Mocioi, Alex Gregora, Ion Căpruciu, Dumitru Dănău, Vasile Ponea. Ascultau, din bănci: Nicolae Brânzan, Adrian Frăţilă, Zoia Elena Deju, Elena Brădişteanu, Grigore Marian Dobreanu, Gelu Birău, Radu Cârstoiu, Ion C. Gociu, Mihai Gheorghe Amaradia, Spiridon Popescu, Dorel Chiriţescu, Iulian Cămui, Ovidiu Popescu, Adina Andriţoiu, Doru Strâmbulescu, Viorel Surdoiu, Gabriel Gogan, Teodora Ciobanu, Ion Bureţea, Cristian George Brebenel, Marius Iorga, Silviu Doinaş Popescu (şi „fotograful de serviciu”), George Drăghescu, viceprimarul Aurel Popescu, Ion Roman Bărbuţi, Ion Predoşanu, Mihaela Sanda Popescu, Andrei Popete-Pătraşcu ş.a.
Copil scrutam zările, încercând să le pătrund, întru a le descifra misterul. Căci tot ce mă înconjura îmi era nedesluşit. Evoluam ca larva în gogoaşa de mătasă, precum omida ce urma să devină fluture sau mai degrabă „glonţ cu aripi de fluture”, dar şi oarecum ca melcul în propria-i cochilie ori ca ariciul sub haina-i de ţepi agresivi, autoprotectori ai unui corp fragil, moale, spongios, cald ca pântecul unei fecioare îndrăgostite.
Burta chitului – Bibliotheca
Mă aburcam pe Stârcu şi pe Smidă în sus, încântat de buturugile înciupercate, ameţit de mirosul de fân cosit şi, prin octombrie, de cel de otavă, o delicatesă pentru vite. Culegeam coarne, poroabe, mure de rug, prune vinete, care se coceau ultimele, dimpreună cu perele foi în foi şi pergamute. Obosit, mă adăposteam la umbra vreunui copac uriaş, a vreunui pom secular, şi mă uita Dumnezeu citind „Insula misterioasă”, „Robinson Crusoe”, „Prinţ şi cerşetor”, „Mizerabilii”, „Don Quijote”, „Fraţii Jderi”, „La Medeleni”, „Copilăria”, „Geniu pustiu”, „Roşu şi Negru”, „Mânăstirea din Parma”, „Martin Eden”, „Război şi pace”, „Cei trei muşchetari”, „Mathias Sandorf”, „La răscruce de vânturi”, „Moara cu noroc”, „Harap Alb”, „Thalassa. Epopeea simţurilor”, „Şoseaua Nordului”, „Bătrânul şi marea”, „Faust”, „Iliada”, „Odiseea”, „Epopeea lui Ghilgameş”, „Ramayana”, „Cântecul Nibelungilor”, „Kalevala”, „Un cavaler la curtea regelui Arthur”, „Legendele Olimpului”, „Tânăra Parcă”, „Omul de aur”, „Poveste de Crăciun”, „David Copperfield”, „Ciulinii Bărăganului”, „Îngerul a strigat”, „Moromeţii”, „Desculţ”, „Cuore”, „Crimă şi pedeapsă”, „Aventurile lui Gordon Pym”, „Unsprezece elegii”, „Cuvinte potrivite”, „Cântare Omului”, „Joc secund”, „Paşii Profetului”, „Florile Răului”, „Iluminările”, „Caligrame”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Vrăjitorul din Oz” ş.a.m.d. Aşa m-am format ca scriitor, tăind „halcă după halcă” din burta chitului: Bibliotheca, pierzându-mi în cele din urmă ingeniozitatea lecturii. Dar dacă, în fiecare seară, la Brădiceni (Drăgoieşti), mama Elena, buna mea mamă, nu ne-ar fi citit, la lumina lămpii, mie şi fratelui meu, Vasile, înainte de culcare, după ce mâncam, câte-o oră, din vreun roman proletculturist ori interbelic, n-aş fi azi în situaţie a fi semnat, ca autor, peste 60 de titluri (poezie, proză, eseu, teatru, critică şi teorie literară, publicistică, cursuri universitare, tratate etc.)
Ion Popescu-Brădiceni
