Romanul „MAIA” de Ion C. Gociu
Când, în anul 2010, îi apărea volumul de proză memorialistică „Din Văianu la Toronto”, debutul său editorial (volum care amintea – prin structura titlului – de apariţia cu decenii în urmă, a scrierii „De la Bârca la Viena” a poetului Adrian Păunescu), scriitorul Ion C. Gociu, născut în 1934, împlinea trei sferturi de veac.
Cartea sa de debut, un debut la senectute, evidenţia edificator indubitabile înzestrări scriitoriceşti. Au urmat să apară sub semnătura sa, în 2011, un memorabil volum de nuvele şi povestiri „Cireşe amare”, unele dintre ele cu o evidentă tentă memorialistică, iar, în 2012, romanul „Maia”, confirmând vocaţia, aptitudinile pentru realizarea unor creaţii epice. Cea de-a treia carte a sa, romanul amintit, prin rigoarea construcţiei romaneşti, prin calităţile scriiturii îi va impune numele în peisajul prozei actuale, aşezându-l fără tăgadă pe noul venit între autorii merituoşi din spaţiul gorjenesc.
Încă de la apariţia volumului „Din Văianu la Toronto”, devenise evident că autorul avea ce să spună, dar şi aptitudinile şi pregătirea intelectuală de a comunica, prin paginile scrise cu har narativ şi acurateţe stilistică, o parte din ceea ce trăise şi cunoscuse. E vorba în această carte de o reîntoarcere în timp, în anii copilăriei, adolescenţei şi începutului tinereţii, petrecuţi în deceniul de dinaintea celui de al doilea război mondial şi imediat după, urmărindu-se apoi firul evocărilor în deceniile viitoare; miza majoră fiind, în fond, realizarea unei complexe monogafii epice a satului natal, în cuprinsul căreia se profilează memorabil nu doar destine umane, ci însăşi imaginea vie a unor semnificative realităţi sociale, politice, spirituale ale vremurilor evocate printr-un fericit recurs la memorie.
Evocarea îl va avea în prim plan pe autorul însuşi, pe membrii familiei, un portret memorabil al mamei, ca prototip exemplar al ţărăncii din Gorj, în al cărei comportament se îmbină armonios gingăşia sufletească, delicateţea şi sensibilitatea cu dârzenia, cu tenacitatea de a înfrunta vitregiile şi nedreptăţile, de a le face faţă cu demnitate, opunându-se resemnării, agresărilor vremurilor, multe dintre ele datorate unor devastatoare decizii ale mai puternicilor lumii, cum au fost cele ce au dus la marele război mondial, cu tragicele lui consecinţe şi imprevizibilele evoluţii social-politice.
Contextul istoric şi social în care au loc evoluţii şi involuţii semnificative şi se creează situaţii incredibile, se produc nedreptăţi flagrante, dobândeşte reliefuri pregnante, fiind expresiv dezvăluit prin înfăţişarea multor figuri reprezentative, desprinse din lumea satului, a unor destine omeneşti ce i-au fost bine cunoscute memorialistului. Meditaţiile, reflecţiile, judecăţile asupra realităţilor, moravurilor vremurilor, a injustiţiilor sociale şi deformării unor adevăruri esenţiale pentru însuşi destinul naţiei izvorăsc dintr-o cunoaştere pe care memorialistul a plătit-o cu preţul propriilor idealuri rănite, al multor aspiraţii abandonate sau amânate. Lumea satului din anii războiului şi cei ce le-au urmat sub teroarea dictaturii străine şi a unei ideologii de import, lume ce s-ar fi putut crede că fusese condamnată la uitare, este adusă în paginile drumurilor „de la Văianu la Toronto” cu farmec şi emoţionante revelaţii, nu din perspectiva unui declarativ paseism, a unor anacronice nostalgii, ci din aceea a unor aspiraţii susţinută de voinţă, niciodată abandonată de autor, de a se păstra mereu în zonele fertile ale realismului, ale autenticităţii narative. Cartea de debut a domnului Ion C. Gociu se înscrie – prin bogăţia faptelor încorporate şi complexitatea lumii evocate – atât în perimetrul unor exacte coordonate istorice, sociale şi morale, cât al unor tradiţii, obiceiuri şi îndeletniciri ce au dat temeinicie şi durată satului românesc, oamenilor care l-au vejnicit; unii dintre ei aflându-şi portretizări de ţinut minte în această monografică naraţiune sentimentală. (Va urma)
Nicolae Dragoş
