Autorul romanului “Flăcări şi dragoste în 1907” ne surprinde şi de această dată, gorjeanul născut la 24 august 1939, în comuna Licurici, Iulian Popescu este profesor universitar dr.ing. şi locuieşte la Craiova, fiind membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
Ei, şi ce-i cu asta ? Nu avem loc să înşiruim titlurile cărţilor, tratatelor de mecanică şi ale articolelor sale ştiinţifice. La fel cum, pasionat şi preocupat de cuvântul scris, adică de literatură, nu vedem, rostul amintirii măcar a titlurilor tomurilor de beletristică publicate de domnia sa, începând de la debutul ca scriitor, în 2003.
După cum singur se prezintă, scrierile literare ale domniei sale au ca fundal viaţa din satele gorjene, viaţa din studenţia clujeană şi din fabrici, teme abordate cu mult umor şi optimism. Unele romane au subiecte istorice, fiind adevărate cronici romanţate ale unor evenimente majore, ce reprezintă date de referinţă în istoria noastră naţională: Revoluţia de la 1848, Unirea principatelor, Războiul de independenţă, cele două războaie mondiale ori evoluţia civilizaţiei lumii(un roman creionează aventurile unui gorjean îmbarcat pe una din corăbiile lui Cristofor Columb).
Într-un cuvânt înainte al proaspătului roman apărut la Editura STECH, Craiova, 2014, bucureşteanul Adrian Popovici nu conteneşte cu eologiile, fireşti la o adică. Ba chiar se adresează, în încheiere, Uniunii Scriitorilor din România (USR) – Filiala Craiova cu o întrebare: Oare prin câte probe trebuie să mai treacă acest harnic şi talentat scriitor, care este Iulian Popescu, pentru a i se deschide porţile acestei prestigioase instituţii?
Numai Gorjul şi, mai ales, Târgu-Jiul au o seamă de scriitori ce nu reuşesc să bată la uşile ce nu se deschid şi pentru ei ale forului condus discreţionar de criticul literar Nicolae Manolescu. Evident, nici şefii filialelor din ţară ale Uniunii Scriitorilor – cum este şi cea din Craiova, condusă de Gabriel Coşoveanu, nu face excepţie. Universitarul şi scriitorul Iulian Popescu a şi încercart să-i ofere câteva din cărţile publicate, pe cheltuiala sa, domnului Gabriel Coşoveanu. Degeaba. Corect ar fi fost să nu fie tratat cu refuz şi să le facă praf în revista Ramuri, dacă aşa ar fi apreciat că se cuvine.
Nu mă voi apleca asupra valorii artistice a romanului, deşi aceasta nu lipseşte. Mai normal mi se pare că Iulian Popescu nu are motive să fie disperat din aceste pricini. Desigur, difuzarea de carte în România acestor vremuri tulburi este aproape inexistentă. Sfatul meu ar fi să încerce a trimite carte sau cărţile domniei sale nu numai prietenilor de conjunctură, ci şi redacţiilor revistelor literare agreate de Uniunea Scriitorilor. Faptul că la Craiova i s-a trântit uşa-n nas e anormal, dar poate că pe alte meleaguri va avea mai mult succes. Pentru că merită şi nu peste tot oamenii sunt la fel. Aminteam că romanul are şi un pronunţat caracter iostoric, Iulian popescu citind presa vremii şi datele ori documentele descoperite acolo răstoarnă radical cele învăţate la şcoală. Din manuale de istorie mincinoase. Şi aici voi cita un amplu pasaj din autorul Cuvântului înainte, domnul Adrian Popovici: “Istoria noastră, a românilor, a cunoscut uneori de-a lungul timpului schimbări dramatice de prezentare sau interpretare. În şcoală, spre exemplu, despre Răscoala din 1907 am învăţat că reprimarea ei a fost cruntă, armata odiosului regim făcând între 7000 şi 11.000 de victime printre care multe femei şi copii inocenţi. Mai către zilele noastre am citit că, de fapt, răscoala s-a soldat cu numai 421 de victime, 112 răniţi şi 1.751 arestaţi. Ce poate să înţeleagă un tânăr cititor din aceste date atât de contradictorii? Meritul romanului “Flăcări şi dragoste în 1907” este cu atât mai mare fiindcă pe bază de documente, mărturii, interpretări echidistante şi într-o construcţie literară remarcabilă, autorul încearcă să găsească adevărul despre 1907».
Mai ales la concluziile din final, subscriu întrutotul. De aceea recomand lectura atentă şi plăcută a unui veritabil roman istoric în care latura documentară se împleteşte de minune cu ficţiunea literar-artistică.
ION PREDOŞANU
sunt bucuros ca iulica a mai scris o carte in stilul lui deosebit. acest nou roman nu l-am citit.nu pot deci comenta,dar o voi citi cu placere
asa cum am facut si cu cele dinainte
Cred ca sunt primul cititor. L-am citit cam in 5 zile de la aparitie. Bine documentat, cu eroi adevarati, o adevarata imagine a Romaniei anului 1907. Iulian Popescu aduce ceva inedit in romanele sale. Probabil, fiind un dascal de moda veche ii place sa aduca dovezi la cele spuse. Astfel ca romanele sale au inserate si imagini. Nimeni in literatura noastra nu a mai facut asa ceva si din cate stiu eu nici in literatura universala. Din discutia cu un prieten, care era si el surprins (la modul ca daca, la un moment dat e vorba de o creasta de munte – se da si poza acelei creste, asa cum si-o imagineaza autorul), prietenul meu nu considera necesar asta. Dar, Iulian Popescu nu asculta de nimeni si nimic. El pune poze pentru a introduce cititorul in lumea romanului, pentru a-i induce atmosfera la care s-a gandit. Din punctul asta de vedere e un lucru remarcabil. Pe langa vasta documentare in arhiva de documente a istoriei, autorul mai face o munca in plus si anume in arhiva personala de unde readuce la viata imagini dragi lui. Felicitari pentru asta!