Domnul prof. univ.dr. Lazăr Popescu umblă cu portretul în original cioplit în piatră de haiduc. La el şi cartofii cruzi trăiesc numai eşecuri mai înainte de a deveni cartofi prăjiţi spre a satisface gustul copiilor flămânzi. Cartofii care, după cum spune Domnia sa, se cultivă numai pe Dealul cu Ulmi, dealul existând de veacuri dar ulmii dacă de vreo doi-trei…
Ar fi vorba de cartofii de după actul istoric de la 1 Decembrie 1918, de cei de după al Doilea Război Mondial, cartofii care se cultivau în pătrat fiind de aceeaşi mărime şi culoare, nu degeaba fiecare casă avea câte o găleată cu care-i ducea pe cei care le reveneau oamenilor după normele la colectiv. Probabil şi domnul Lazăr Popescu a cultivat cartofi şi mai cultivă încă, dându-le cu flit gândacilor de Colorado, care încă mai sunt şi astăzi ca frunza şi ca iarba. Norocul lui cu românul care a păcălit şi pe dracu când i-a dat lui frunzele şi el a luat ce era sub pământ. Autorul fiind foarte aproape de sat şi, desigur, de natură, probabil şi lui mama sa i-a lăsat moştenire toate florile din Mătăsari-Gorj să le dăruiască fetelor, îi jură unchiului său, Tilicuţă Ionescu, care-i recomandase să-şi „trăiască viaţa lăsând-o şi tu pe ea să te trăiască nepoate”, că va scrie un roman care „trebuie să găsească o justă măsură”. Romanul voindu-se şi un fel de monografie şi un fel de cronică de familie, dar şi un fel de meditaţie asupra unui destin, sau a mai multe crize de destin”. O capodoperă scrisă pe frunze de cartofi încă verzi, fără frică de Gândacii de Colorado în stilul ţăranului din Gorj, copiat cu atâta măiestrie de Faulkner. Personajul principal şi deci autorul a citit după cum se poate vedea şi „auzi” cum scrie, şi nu mi se pare, hectare de literatură franceză şi ceva mai mult pe deasupra… A ajuns profesor la o universitate particulară, aşa cum nu poate să fie la una de stat datorită lui Bujie, unde predă un curs de literatură română coleg fiind cu „Piftie, Dulie şi alţi de Mischie” treziţi peste noapte cu doctorate şi masterate care mai de care luate cum mai sunt şi altele pe la Buduhala. Că personajul principal mai trăieşte şi azi alt eşec ca de altfel mai mulţi cartofi cruzi, singura revenire la realitate fiind un cabinet de psihoterapie dar condus de Freud, care am auzit că este şomer prin Târgu Jiu… Domnul Profesor, Lazăr Popescu, când vă mai plimbaţi portretul în original prin oraş luaţi cu domnia voastră şi nişte cartofi cruzi la rever, că astăzi li se face psihoterapie intensivă pe plită electrică.
Ion Căpruciu
