Partea a doua a lucrării vizează „o interpretare ştiinţifică a fenomenului”. Autorul părăseşte ordinea faptelor, impusă de câmpul de observaţie directă, mergând spre lămurirea unor probleme de natură etnografică şi sociologică.
Dincolo de consemnarea ansamblului ceremonial, autorul pune în discuţie „modul de reprezentare al morţii şi al actelor sale ordonatoare, agenţii şi condiţiile actelor, obiectele rituale (bradul), tipurile de înmormântări apărute prin actualizarea datelor şi problemelor sociologice pe care le-a putut ridica fenomenul morţii şi înmormântării în Gorjul de Nord”. Se cuvine să remarcăm că ansamblul ceremonial al morţii şi înmormântării este înţeles ca „fenomen străvechi” (spre exemplu,”ritualul bradului”, p. 127) „asupra căruia nu trebuie să ignorăm în ce măsură a lucrat creştinismul”: „Bradul la înmormântarea tinerilor este un fenomen care fără îndoială depăşeşte era noastră, cu rădăcini adânci în ceea ce am numit cândva arheologie spirituală, sector în care ştiinţe de observaţie directă ca etnografia şi sociologia se întâlnesc în adevăr cu arheologia”. Sau această observaţie indubitabilă în a înţelege procesul de continuitate a ritualurilor străvechi în conştiinţa creştină a românităţii: „Bunăoară, înfigerea cuiului (a unui obiect ascuţit) în inima mortului sau arderea fuioarelor vegetale împrejurul mortului şi în interiorul coşciugului, pe care le-am prezentat, în prima parte, pe cât ştim, sunt confirmate de săpături arheologice, la morminte cu vechimi de milenii”. Nu lipseşte cercetătorului ideea de a conferi o „viziune cosmică” ce domină viaţa omului: „Pentru înţelegerea şi explicaţia fenomenului, ni se pare utilă apropierea de alegoria Mioriţei,în care moartea apare ca o nuntă şi al cărei material şi substanţă poetică au putut fi trase de aici.” (p. 128) Văzând în brad nu un arbore al vieţii, ci „un arbore cosmic”, savantul crede că „e vorba de o participare simbolică a bradului ca dat cosmic şi o transpunere a morţii în nuntă”. (s.a., E.B.). Foarte atent în ipoteze, Ernest Bernea nu se lasă furat de aparenţe. La pagina 127 dăm peste această convingere ce sună ca o profesiune de credinţă: „Când un om de ştiinţă propune o ipoteză, el este obligat să-şi pună toate întrebările ce-l pot duce, în contact cu realitatea, la confirmarea sau infirmarea ideii sale, el nu poate merge doar pe observarea faptelor ce-i satisfac ipoteza şi, cu atât mai puţin, nu are libertatea de a le inventa când îi lipsesc. Cercetarea ştiinţifică trebuie să respecte jocul corect între idee şi realitate,evitând deodată două erori fundamentale, adică concluziile fanteziste şi empiria nesemnificativă”.Foarte interesante şi autentice de-a dreptul sunt variantele literare „Cântecul zorilor” şi „Cântecul bradului”, culese în timpul ansamblului ceremonial, în care sunt identificate atât elemente concrete, chiar biografice, cât şi acele deschideri către credinţa în lumea de dincolo şi spiritualizarea transcendentă. Exemplară atât în viziunea metodologică cât mai ales în rigurozitatea şi probitatea profesională a redactării, „Moartea şi înmormântarea în Gorjul de Nord” este una din cărţile emblematice ale savantului etnograf ERNEST BERNEA, constituind totodată un model de cercetare etnografică şi sociologică, bazate pe ancheta directă şi pe elemente statistice. Definitorie pentru o anumită zonă etno-folclorică, considerată mai conservatoare decât altele, lucrarea trimite, de fapt, la un ansamblu ceremonial mai general, identificabil, de fapt, în mentalitatea şi spiritualitatea românească, cu reverberaţii de străvechime şi cu o semnificaţie filosofică de profunzime.
Zenovie Cârlugea
