Înscrierile pentru bursele HMC, aproape de final

506

Elevii de clasa a X-a, care vor să studieze în următorul an școlar în Marea Britanie mai au doar câteva zile la dispoziție pentru a aplica pentru programul de burse HMC – Projects in Central and Eastern Europe, organizat de Junior Achievement (JA) România împreună cu Headmasters’ & Headmistresses’ Conference. Termenul-limită pentru trimiterea aplicaţiilor este 25 noiembrie.

Pentru a putea aplica pentru aceste burse, elevii trebuie să îndeplinească anumite condiții de eligibilitate: să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar curent – 2016-2017) în clasa a zecea; să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie; venitul părinților (brut, combinat) pe anul 2016 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire; vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2017, între 16 ani și 17 ani și 6 luni – nu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 1 martie 2000 și 1 septembrie 2001. Elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2016 pot aplica pentru o bursă parțială, urmând aceeași procedură de înscriere. Tinerii interesați pot trimite formularul de aplicație (în etapa de preselecție) până la 25 noiembrie 2016, conform cu indicațiile de pe www.jaromania.org/elevi/pagini/bursele-hmc, iar ulterior cei mai buni elevi vor participa la un test de limba engleză și un interviu cu reprezentanții HMC. În etapa de preselecție, elevii interesați vor trimite doar formularul de aplicație în format electronic – fără alte documente anexate. Aplicația finală va conține și un formular cu recomandări din partea profesorilor (recomandările vor fi trimise doar de către elevii care trec de etapa de preselecție și sunt selectați pentru etapa de interviu). Participanții selectați pentru etapa de interviu (care va avea loc la București, la o dată anunțată ulterior) vor trimite prin poștă sau curier dosarul cu formularul de aplicație și documentele anexă aferente în format fizic (fotocopii ale foilor matricole pentru clasele I-IX – cu semnătura și ștampila conducerii instituției de învățământ; scrisori de recomandare din partea a 3 profesori pe modelul pus la dispoziție de organizatori – semnate și în plic sigilat; declarație financiară din partea părinților – folosind formularul tip). Programul de burse HMC – Projects in Central and Eastern Europe oferă elevilor de liceu posibilitatea de a studia în anul școlar 2017 – 2018 într-o școală independentă din Marea Britanie. Bursa acoperă taxele şcolare, cazarea şi cheltuielile de masă. Programul de burse este organizat de Junior Achievement România împreună cu Headmasters’ & Headmistresses’ Conference (o asociație de școli independente din Marea Britanie) în 13 ţări din Europa Centrală şi de Est. Până în prezent, peste 67 de elevi români au obţinut o bursă de studiu, iar această experienţă i-a ajutat să îşi îmbunătăţească cunoştinţele de limba engleză şi să îşi dezvolte diverse abilităţi, dincolo de spaţiul academic, implicându-se în activităţi extracurriculare din diferite domenii (cultură, artă, sport). Perioada de studii petrecută în Marea Britanie este recunoscută de Ministerul Educației și Cercetării Științifice.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here