Înscrierile la Bacalaureat şi la Evaluarea naţională se prelungesc, la fel ca şi termenul până la care elevii trebuie să aibă media încheiată, dar numai pentru cei din anii terminali, a anunţat, duminică, ministrul Educaţiei, Ligia Deca.”Conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situațiilor școlare pentru clasa a VIII-a și pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral și frecvență redusă.
Această dată se va prelungi până pe 16 iunie.
În cazul celorlalte clase nu se impun, în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie.
Deci, practic, în acest moment, toate clasele, toți elevii până pe 16 iunie trebuie să aibă situația școlară încheiată.
La fel, înscrierile pentru Bacalaureat și pentru Evaluarea Națională se vor prelungi până pe 16 iunie”, a anunţat, duminică, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată de antena 3 CNN.