“Înscenare, pentru că devenisem incomod” / ANI, DNA şi Parchet, atenţie la Puiu Diaconescu!

594

Fostul consilier judeţean Puiu Diaconescu, declarat, recent, incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că va contesta în instanţă decizia instituţiei care a constatat existenţa stării de incompatibilitate, deoarece o firmă a acestuia a avut relaţii comerciale cu o societate aflată în subordinea Consiliului Judeţean (CJ) Gorj. Diaconescu a menţionat astfel că a fost reclamat la ANI, deoarece devenise incomod în Consiliul Judeţean Gorj, dar va avea grijă să facă la rândul său reclamaţii, în special la adresa şefului judeţului, Ion Călinoiu, atât la DNA, cât şi la Parchet şi la ANI.

În prezent, vicepreşedinte al Partidului Naţional Liberal (PNL) Gorj, Puiu Diaconescu, a explicat, joi, jurnaliştilor modul prin care a fost emisă factura către SC Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj SA, care a cumpărat de la magazinul său de mobilă 13 scaune. “Acest lucru s-a produs într-un magazin de desfacere cu amănuntul. Reprezentantul de la IDP a venit, fără comandă, fără contract, fără nicio hârtie, s-a adresat gestionarului şi a spus că vrea nişte scaune. S-a dus şi a plătit la trezorerie pe baza unei proforme, a venit cu ordinul de plată, i s-a emis factura”, a menţionat liberalul care vede o conspiraţie în spatele anchetei ANI la adresa sa. “Totul a fost o înscenare, pentru că devenisem incomod la nivelul Consiliului Judeţean, prin funcţia pe care o ocupam, şi anume cea de preşedinte al Comisiei de Dezvoltare Regională şi Relaţii Externe şi am luat poziţii categorice privind unele proiecte, unele ilegalităţi la IDP Gorj”; a completat Diaconescu care se vede capabil, cu probele pe care le deţine, să dărâme în instanţă raportul ANI.

Ameninţări pentru Călinoiu
Puiu Diaconescu a ameninţat şi că le va face la rândul său plângeri penale la DNA, Parchet şi chiar la Agenţia de Integritate celor pe care îi bănuieşte că s-ar afla în spatele “conspiraţiei” care i s-a pus la cale de către ANI. Diaconescu l-a menţionat, în acest caz, pe Ion Călinoiu, şeful CJ Gorj. De altfel, conflictul dintre Diaconescu şi Călinoiu este din 2012, de când fostul consilier judeţean ameninţa pentru o funcţie a fiului său la DGASPC Gorj.
De asemenea, în timp ce era în PSD Gorj, Puiu Diaconescu a finanţat o publicaţie în care apăreau fapte ale colegilor de partid, pentru simplul motiv că, respectivii îl deranjaseră pe fostul consilier judeţean.
Acestea au fost uitate, se pare, de Puiu Diaconescu care recunoaşte că are, în schimb, “la sertar”, nişte ilegalităţi de la IDP şi Consiliul Judeţean pe care încă nu doreşte să le facă publice. Cele spuse seamănă însă a şantaj, chiar dacă Diaconescu susţine că nu îşi mai doreşte, pe viitor, niciun fel de funcţii publice.

Potrivit unui comunicat al ANI transmis miercuri, Puiu Diaconescu s-a aflat în incompatibilitate, în perioada 23 iunie 2008 – 28 iunie 2012, deoarece SC Banatim SRL (societate comercială în cadrul căreia Puiu Diaconescu deţine funcţia de administrator şi calitatea de asociat) a emis o factură fiscală către SC Întreprinderea de Drumuri şi Poduri Gorj SA, societate al cărei acţionar unic este Consiliul Judeţean Gorj, în valoare totală de 1.330 lei.
Anamaria Stoica

6 COMENTARII

  1. la psd trebuie sa ai comportament slugarnic , PUIU nu a putut , neavand nicio functie data de Calinoiu nu putea fi controlat , si de aici se explica toate inclusiv chestia cu factura de la IDP care se vede clar ca este cusuta cu ata alba, cred ca va castiga in instanta.

  2. Puiu Diaconescu-o jigodie de om! Arunca cu rahat pana si in rudele care nu-l deranjeaza!
    Are doi pirliti de copii, facuti juristi cu bani la facultati particulare, pe care i-a angajat politic la Primaria Tg-Jiu si Consiliul Judetean, ocupand locurilor unor copii desteti,
    Te-a lasat Dimnezeu,fara voce si tot nu te potolesti!
    Singurul nenorocit doar tu esti!

  3. Lu puiu i se trage de la lupta cu calinoiu pt postul lui Cotruna….pe fiu su…. pe dl laurentiu l au mazilit desi erea cel mai corect si competent dir dar au pus alti zece dir pupincuristi si incompetenti..Mai bine Calinoiu sa vada nenorocirea adusa la protectia copilului cu aducerea lui Cotruna Poate verifica si el cit sta omul asta la servici ce face cu masina de servici ce angajari a facut pt rudele angajatilor ce posruri fantoma a infintat doar sa discrediteze niste dir seriosi ca dna Iriza …..ce licitatii dubioase.. ..dosare are pe rol pt unele din ele.Sa fie verificat cum a fost numit fara concurs dir …in cardasie cu secretarul cj radulea si juristul marcau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here