Grundtvig Vizite şi Schimburi a fost o acţiune din cadrul programului european “Învăţare pe tot parcursul vieţii”. Anul trecut am aplicat şi am fost acceptată pentru a face o vizită de studii la Universitatea Friedrich-Alexander Erlangen-Nürnberg, din Germania. Stagiul de formare, intitulat „Inovare în învăţare” s-a desfăşurat în perioada 28.04-20.07.2014 şi a avut ca principal scop să învăţ cum se realizează, organizează şi promovează un curs online.
Programele europene oferă modalităţi fantastice de a obţine experienţă de muncă valoroasă, oferind, în același timp, oportunitatea de a trăi și de a lucra într-o altă țară europeană.
Înainte de a aplica pentru această bursă, am căutat o organizaţie adecvată din străinătate care să mă accepte. Am ales această instituţie, deoarece este implicată în multe proiecte bazate pe o metodă experimentală, în care tehnologiile informaționale și de comunicare eficientă sunt pietre de temelie pentru o abordare de rețea, lucru care este destul de neobișnuit în România.
M-am bucurat de o atmosferă prietenoasă, unde comunicarea cu membrii echipei organizaţiei gazdă a fost foarte bună, realizându-se cu mare uşurinţă schimbul reciproc de cunoştinţe şi, nu în ultimul rând, am reuşit să legăm prietenii frumoase. De asemenea, am avut oportunitatea să cunosc oameni care lucrează la alte organizaţii din Germania, dar şi din străinătate, am participat la mai multe evenimente organizate de instituţia gazdă, am învăţat o mulţime de lucruri despre educaţia adulţilor, sistemul de educaţie din Germania şi posibilităţile de inovare în învăţare.
Rezultatul concret al acestei vizite a fost proiectarea unui modul, „Scrierea şi editarea unui text pe calculator (WordPad)”, care este doar o unitate a cursului online, numit „Hai să fim prieteni cu calculatorul!”, la care vă veţi putea înscrie, atunci când va fi realizat în întregime, accesând următorul link:
http://www.intern.neues-lernen.de/ilias-intern/login.php?client_id=Ioana&lang=en
În timpul liber m-am bucurat să vizitez împrejurimile, descoperind o ţară frumoasă, cu oameni calmi, politicoşi şi dornici să ajute atunci când ai nevoie.
Consider că programele Uniunii Europene crează punţi de legătură între oameni, culturi, tradiţii, obiceiuri, metode de învăţare, modele de lucru etc.
Vă încurajez să aplicaţi şi vă doresc mult succes!
Ioana-Maria Dubaciu,
Profesor la Liceul Teologic Tg. Jiu