,,Înotând” prin Târgu-Jiu

338

baltaLa numai o zi după ce autorităţile municipale au fost depăşite de zăpada care a înghiţit practic oraşul, străzile din localitate s-au umplut de apa rezultată în urma topirii zăpezii.

Cetăţenii au fost destul de afectaţi, sistemele de canalizare de pe străzile dintre blocuri nefăcând faţă volumului mare de apă, apărută ca din senin pe carosabil.

balta2În Târgu-Jiu, elevii dar şi cei care au plecat, de dimineaţă, la serviciu au fost cei care au dat primii piept cu bălţile mustind de zăpada topită peste noapte. Cei mici le-au ocolit cum au putut dar tot au ajuns cu încălţările şi şosetele ude la şcoală. Printr-o situaţie similară au trecut şi adulţii, obligaţi să plece de acasă pentru a ajunge la serviciu. Cei care au plecat cu autoturismele, proprietate personală, nu au avut prea mult de suferit, dar cei care au fost obligaţi să plece pe jos au ajuns leoarcă la picioare la muncă, asta dacă nu s-au încălţat însă adecvat.
Balta Poliţiei Municipale
balta3Bălţile formate în urma zăpezii nu au ţinut cont de nimic. Ele s-au format atât în faţa sediului Poliţiei Municipale din Târgu-Jiu cât şi a altor instituţii. De regulă şi-au făcut însă, acut simţită prezenţa, printre blocuri. Aici canalizările ba au fost înfundate, ba nu au făcut faţă debitului mare de apă. ,,Dacă dă un îngheţ, facem patinoar aici în faţa blocului”, spunea, revoltată, o târgujiancă ce domiciliază în zona centrală a oraşului. ,,Când vom ajunge şi noi la nivelul acela de civilizaţie european pe care îl vedem la alţii”, se întreba un alt locatar. Doar autorităţile locale, din Târgu-Jiu, pot oferi însă un astfel de răspuns la întrebările cetăţenilor.
Anamaria STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here