Îngrijiri la domiciliu gratuite pentru 64 de gorjeni

168

cjas interior (7)În Gorj, există un număr de 7 firme autorizate care au încheiat contracte cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) în vederea acordării asistenţei medicale la domiciliu. De la începutul acestui an şi până la 1 mai, de astfel de servicii medicale au beneficiat 64 de bolnavi.

Potrivit unei situaţii înaintate de către Gheorghe Cocină, preşedintele CJAS Gorj, de la începutul anului curent şi până la 1 mai, pentru acordarea de îngrijiri medicale la domiciliu au fost aprobate un număr de 110 cereri, în urma cărora au beneficiat de servicii medicale la propria locuinţă nu mai puţin de 64 de beneficiari din judeţul nostru. „Adresabilitatea cea mai mare s-a înregistrat din partea asiguraţilor cu afecţiuni oncologice, urmată de cei cu afecţiuni neurologice. Fondurile alocate în anul 2012 în vederea încheierii de contracte cu furnizorii de servicii medicale la domiciliu sunt în valoare de 314.000 lei, sumă egală cu cea alocată şi anul trecut pe acelaşi segment”, a declarat preşedintele instituţiei judeţene. Astfel, suma decontată în intervalul calendaristic 1 ianuarie – 1 mai a.c. pentru îngrijirile la domiciliu la cei 64 de bolnavi a fost de 107.130 lei, fondurile la acest capitol fiind îndeajuns pentru toate solicitările.

Condiţii îndeplinite

La recomandarea medicilor de specialitate, bolnavii asiguraţi din judeţ pot solicita CJAS Gorj să fie incluşi în sistemul de îngrijiri la domiciliu. Serviciile sunt asigurate de medici sau firme care au încheiat contract cu CJAS, iar instituţia le decontează cheltuielile tratamentelor efectuate în acest sistem. Potrivit legilor în vigoare, bolnavul este dependent dacă nu poate îndeplini trei sau mai multe activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi are nevoie de îngrijire medicală, parţial dependent, dacă nu poate îndeplini cel puţin două activităţi zilnice de bază fără ajutorul altei persoane şi independent, dacă acesta îndeplineşte activităţile zilnice de bază fără ajutorul altei persoane, dar care, datorită afecţiunii cronice acute, necesită îngrijiri. „Perioada pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de către medicul care a făcut recomandarea, cu obligativitatea precizării ritmicităţii sau periodicităţii serviciilor, dar nu mai mult de 90 de zile de îngrijiri, în ultimele 11 luni, în una sau mai multe etape”, a mai spus preşedintele CJAS Gorj.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here