ING se retrage din „Prima Casă” şi vine cu o ofertă proprie

1155

 

blocING Bank România s-a retras din programul „Prima Casă” şi va lansa un produs similar de credite ipotecare, fără garanţia Guvernului, dar cu o dobândă de 5,5% şi o valoare maximă de 80.000 euro, au declarat oficialităţi din cadrul diviziei de retail a băncii. ING Bank a anunţat, într-un comunicat, că a decis să nu participe la „Prima Casă”, deoarece procedura de acordare a garanţiei presupune o administrare specială de către bancă, generând astfel costuri suplimentare care nu sunt în concordanţă cu modelul de distribuţie al instituţiei.

Oferta ING Bank va fi lansată pe piaţa bancară românească în vara acestui an. Noul produs se va acorda extrem de rapid. Imobilul achiziţionat poate fi orice casă în care clientul doreşte să locuiască, nu neapărat prima sa casă. Această ofertă de creditare susţine iniţiativa şi efortul notabil al Guvernului pentru revigorarea sectorului imobiliar. În prezent, banca are 35 de sucursale bancare pentru companii şi 190 unităţi pentru persoane fizice.

În cadrul programului „Prima Casă”, persoanele care vor să ia credite vor plăti un avans de 5% pentru o locuinţă de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenţa din preţul de achiziţie, iar rata dobânzii va fi EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piaţa interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piaţa interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include şi nivelul total al comisioanelor percepute de finanţator. Până în prezent, convenţia pentru “Prima Casă” a fost semnată de 13 bănci. La finalul întâlnirii de la Guvern, reprezentanţii băncilor au anunţat că textul convenţiei de garantare a creditelor contractate pentru cumpărarea unei locuinţe prin programul „Prima Casă” va fi modificat azi, prin introducerea unei prevederi care va permite includerea în program şi a apartamentelor nou-construite prin credit bancar şi deja ipotecate.

Sorin Milcu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.