Înfrânți la Deva, pandurii se revoltă: Este al treilea meci în care suntem dezavantajați clar

1669

Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să câştige, încă, vreo partidă în deplasare de când Mario Găman a preluat trupa gorjeană. Ultimul eşec a fost greu de digerat. Echipa noastră a fost învinsă, la Orăştie, cu 2-1 de către CSM Deva. Deşi îşi asumă rezultatele la cârma formaţiei-fanion a Gorjului, Găman simte că Pandurii este vânată de arbitrii. Este al treilea meci când oficialii formaţiei noastre acuză maniera de a împărţi dreptatea. Mahadi Kayondo a stabilit scorul pauzei după un penalti controversat, iar gorjeanul Andrei Sulea a făcut 2-0 în minutul 47. Pentru vizitatori a înscris Andrei Trușescu (`50). Totuşi, spun oficialii oaspeților, în mitanul secund, Pandurii a avut un gol valabil anulat şi o lovitură de la 11 metri care nu a fost acordată. ,,A fost o partidă dificilă, ştiam că ne așteaptă un meci greu. Meciul a fost echilibrat, dar au primit foarte uşor, din punctul nostru de vedere, o lovitură de la 11 metri. După 5-6 secunde de la terminarea fazei, arbitrul a dat penalty. După câteva situaţii de a marca, am început rău a doua repriză, am luat gol imediat, deşi am vorbit cu băieţii să intrăm concentrați. Am reuşit să reducem repede din diferență, dar la 2-1, spun eu, am avut un gol corect, anulat pe motiv de offside. Mingea a venit însă de la adversar şi nu putem vorbi de aşa ceva. În minutul 90, am avut şi un penalti clar, numai să nu vrei, nu-l dai. E frustrant pentru că, din punctul meu de vedere, este al treilea meci în care suntem dezavantajați clar de deciziile arbitrului. Am şi o echipă tânără, la acest meci am avut șapte copii de 18-19 ani în teren. Când şi ei văd că sunt unele decizii clare în defavoarea noastră…”, a punctat Mario Găman. Totuși, antrenorul Pandurilor a admis că nu numai erorile de arbitraj se reflectă în linia de clasament a echipei sale. ,,Până la urmă, trebuie să fim pregătiți pentru aceste aspecte. Nu trebuie să dăm vina numai pe arbitraj, pentru că în momentul în care eşti focusat şi știi ce ai de făcut, poţi să câştigi şi împotriva lor. Asta le-am şi transmis jucătorilor. Trebuie să dăm mult mai mult la poartă, să avem o circulație mai rapidă a balonului, să venim cu centrări pe părţile laterale şi, atunci, când ai foarte multe, nu pot să ţi le scoată arbitrii pe toate. Această nouă înfrângere ne pică greu, sunt nemulțumit. Din punctul meu de vedere, am adunat foarte puţine puncte, mă aşteptam la mult mai mult. Trebuie să ţinem capul jos, să muncim mai mult şi la următorul meci să reuşim să aducem cele trei puncte”, a declarat tânărul tehnician. În ultima etapă a anului, Pandurii se deplasează la Brad.
Pandurii în meciul cu Deva: Iovicin – Savu, Gomes (Pleaşcă), Suentley, Truşescu – Aerts (Habet), Mensah, Lupuleţ – Petre (Dumitrescu), Georgescu (Afrim), Rasoveanu (Peia).
Liga 3, Seria 7 – Meciurile Etapei 14
CSM Deva 2 – 1 CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
ACS Progresul Ezeriş 0 – 0 CSM Jiul Petroşani
ACS Viitorul Târgu Jiu 2 0 – 8 Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița
CS Gilortul Târgu Cărbuneşti 5 – 2 CS Armata Aurul Brad
AFC Voinţa Lupac 3 – 4 ACS Viitorul Şimian
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here