Înfrângeri pe bandă pentru echipa de baschet

767

Baschetbaliștii seniori ai clubului CSM Târgu Jiu au suferit a șasea înfrângere stagională. Trupa condusă de Jordanco Davitkov a fost învinsă de U BT Cluj-Napoca, în principal din cauza unui prim sfert de coșmar, încheiat la – 18. Celelalte trei perioade de joc au fost mult mai echilibrate, dar campionii au gestionat fără emoţii restul jocului, deşi gorjenii au fost aproape, în câteva rânduri, de a duce diferența sub 10 puncte. S-a terminat 70 – 85 (7-25, 19-16, 21-22, 23-22). Brandon Sly a reuşit 14 puncte şi 7 pase decisive, iar Kevin Allen un double-double, cu 13 puncte şi 10 recuperări. Din tabăra oaspeților, Karel Guzman şi Dustin Hogue au terminat, ambii, cu câte 18 puncte. La finalul confruntării, Jordanco Davitkov a declarat că, în ciuda unei noi înfrângeri, formația sa a făcut o partidă bună. ,,Clujul este o echipă foarte bună, de nivel european, au un roster demn de competițiile FIBA. Noi am făcut un meci destul de bun, am pierdut clar primul sfert şi s-a dovedit a fi decisiv. În celelalte, am prestat un baschet bun şi am demonstrat că ne putem bate cu ei. Le-am spus jucătorilor, încă dinaintea partidei, că vor face o apărare foarte agresivă, că vor face ‘capcană’ la fiecare pick and roll şi că nu trebuie să le dăm mingi ușoare. Însă, în primul sfert, am avut 5 mingi pierdute, iar la finalul sfertului 8. După aceea ne-am adaptat. Până la urmă, a fost un meci mult mai bun ca celelalte”, a declarat macedoneanul. Îngrijorător este că echipa de baschet nu a reușit încă să câștige în acest sezon. ,,Normal că este presiune, dar în momentul în care vom câștiga un meci ne vom relaxa şi vom arăta mult mai bine ca echipă. O să urmeze meciuri cu echipe mai accesibile. Nu le putem numi ușoare, pentru că nu există meciuri ușoare în LNBM, însă, în același timp, şi noi trebuie să ne ridicăm nivelul. Nu este nimic pierdut. Mai sunt multe etape până la final. Trebuie să eliminăm aceste turnover-uri pentru că putem să marcăm şi să controlăm recuperările”, a adăugat Davitkov. În runda următoare, gorjenii se deplasează la CSU Sibiu.
CSM Târgu Jiu: Kevin Allen 13p, Brandon Sly 14p, Porter Troupe 11p, Titus Nicoară 7p, Răzvan Pavel, Stefan Glogovac 2p, Camil Berculescu 5p, Andrei Gheorghe 7p, Malik Morgan 9p, Alexandru Berca, Mihai Bădiţa, Octavian Ilie 2p. Antrenor principal: Jordanco Davitkov. Antrenori secunzi: Claudiu Alionescu şi Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here