Echipa de fotbal U16 a CSM Târgu Jiu a pierdut, la penalty-uri, sfertul de finală disputat cu CSM Slatina. Deși a dominat jocul pe un vânt aprig, trupa lui Florin Popete a fost învinsă după loviturile de departajare, scor 7-5. În timpul regulamentar a fost 2-2. Oaspeții au condus de fiecare dată. Andrei Vintilescu a deschis scorul pentru vizitatori, iar Ianis Văcaru a marcat pentru 2-1 cu o execuție plasată. Deși au avut mai multe oportunități de a se desprinde pe tabelă, gorjenii au fost egalați în minutul 86. Probabil cu un ascedent moral după reușita târzie, gazdele au fost mai precise de la punctul cu var, iar echipa din Olt s-a calificat în careul de ași. ,,Am făcut un meci bun, pe care l-am controlat în mare parte. Am avut ocazii de gol și puteam să închidem meciul la 3-1, dar gazdele ne-au egalat în minutul 86 și au trimis meciul la penalty-uri. La loteria penalty-urilor s-a calificat Slatina. Felicitări tuturor băieților pentru atitudinea și dăruirea de care au dat dovadă la acest meci”, a declarat antrenorul Florin Popete.
CSM Târgu Jiu U16: Marian Dodescu, Robert Ciocea, Ayan Dodescu, Alberto Pîrvu, Andrei Vintilescu, Edy Camin, Fabian Oiță, Ianiss Cosacu, Robert Roșca, Robert Goșea, Ianis Văcaru, Alexandru Cotârlea, Alexandru Fometescu, Răzvan Vasiloiu, Ștefan Mihai, Rareș Băluță, Lorenzo Nistor, Dragoș Tănăsescu.
Cătălin Pasăre