Gilortul Târgu Cărbuneşti a cedat pe terenul sibienilor de la Viitorul Şelimbăr (3-2), după un meci în care vizitatorii au contestat vehement succesul gazdelor. Partida a fost una spectaculoasă încă din primele minute. Alex Curtean (2) a deschis rapid scorul pentru amfitrioni, dar Costi Roncea (4) a dat replica instantaneu, iar gorjenii au revenit pe tabelă.
Mai mult, în minutul 25, trupa lui Florin Popete a preluat conducerea, după ce Bogdan Dănăricu a reuşit o nouă ,,bijuterie” în tricoul Gilortului şi a marcat din lovitură liberă.
Viitorul a revenit până în pauză, după o reuşită a lui Roşu (39). Amfitrionii au luat toate punctele după o decizie controversată a asistentului Mădălin Bulgăraşu, care l-a atenţionat pe centralul partidei că s-a produs o infracţiune în careul gorjenilor, deşi mingea se juca, potrivit oficialilor din Cărbuneşti, la 30 de metri de locul incidentului. În cele din urmă, Alexandru Neacşa a transformat penaltiul, iar oaspeţii au fost privaţi de două puncte. De altfel, administratorii paginii de facebook a clubului au susţinut că arbitrajul a influenţat rezultatul final.,,Când toată lumea se aștepta ca jucătorul gazdelor să primească avertisment pentru simulare, asistentul Bulgărașu l-a convins pe central să sancționeze echipa noastră cu lovitură liberă de la 11 metri (…) Meciul dintre Viitorul și Gilortul a fost unul destul de spectaculos, cu mult peste media unui joc de Liga 3. Din păcate, spectacolul din teren a fost umbrit de prestația centralului Claudiu Gaitin care a ușurat misiunea gazdelor (…). Gaitin a sancționat echipa noastră cu câteva lovituri libere din apropierea suprafeței de pedeapsă și nu a acordat fault asupra lui Buzurin la faza care a precedat golul de 2-2 și nici la faultul asupra lui Roncea, la marginea suprafeței de pedeapsă a Viitorului”, au fost câteva dintre observaţiile ,,la cald”, după terminarea partidei.Gilortul are trei victorii şi două înfrângeri în actualul sezon de Liga 3.
Viitorul Şelimbăr – Gilortul Târgu Cărbuneşti: 3-2 (2-2)
Stadion: Comunal (Rășinari).
Cartonașe galbene: Neacșa, Cîrstean/Roncea, Dolcescu, Constantinescu.
Au marcat: Alexandru Curtean (2’), Andrei Roșu (39’), Alexandru Neacșa (90’ – penalty)/Constantin Roncea (6’), Bogdan Dănăricu (25’).
Arbitri: Claudiu Gaitin – la centru, Mădălin Bulgarașu și Patrik-Ștefan Sandu – asistenți.
Viitorul: Neacșu – Groza (46′ Natea), Ignat, Vișa (46′ Cîrloanță), Monea – Neacșa, Curtean (cpt, 81′ Tineiu), Giura, Roșu – Niță, Cîrstean (90’+3 Moga). Rezerve neutilizate: Matenciuc – Câmpean. Antrenor: Florin Maxim.
Gilortul: Constantinescu – Buzurin (85′ Almăjanu), Dolcescu, Safta, Miroiu (75′ Stăniloiu) – Oprișa, Avrămescu (cpt) – Bubuioc, Dănăricu, Afrim – Roncea (46′ Cocină). Rezerve neutilizate: Filip, Popete. Antrenori: Florin Popete și Bogdan Chiriac.
Cătălin Pasăre