Infracţionalitatea juvenilă, prevenită în şcoli

360

actiuneElevii a trei licee din Târgu-Jiu, au fost instruiţi de către poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorului. Poliţiştii le-au prezentat elevilor aspecte juridice privind condiţiile răspunderii penale, răspunderea juridică a minorului precum şi consecinţele săvârşirii de infracţiuni.

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat, marţi, 7 iunie, activităţi în cadrul Programului de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorului, cu elevii din cadrul Colegiului Naţional ”Ecaterina Teodoroiu”, Colegiului Energetic Nr. 1 Târgu-Jiu şi Liceului cu Program Sportiv Târgu-Jiu. Cu ocazia activităţilor, poliţiştii le-au prezentat elevilor aspecte juridice privind condiţiile răspunderii penale, răspunderea juridică a minorului, consecinţele săvârşirii de infracţiuni. De asemenea, au fost prezentate aspecte privind prevenirea de substanţe stupefiante şi au fost prelucrate prevederile Legii nr. 142/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Tot cu această ocazie au fost distribuite pliante cu recomandări preventive şi au fost proiectate spoturi cu caracter preventiv. De asemenea, în cadrul Proiectului local de prevenire a infracţiunilor stradale, poliţiştii au desfăşurat activităţi preventive în zona gară-autogară şi Victoria Pietonală, constând în distribuirea şi afişarea de pliante cu caracter preventiv. De asemenea, poliţiştii i-au informat pe cetăţeni cu privire la măsurile de prevenire ce trebuie adoptate în vederea diminuării riscului victimal.

Ana-Maria Catalinoiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here