,,Informator”, la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului

295

Picture 313Un pensionar din comuna Drăguţeşti vine periodic şi reclamă la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Gorj anumite nereguli depistate la unii agenţi economici din judeţ. Comisarii susţin că sesizările bătrânului ar fi pertinente şi nu i-ar pune degeaba pe drumuri.

La sfârşitul săptămânii trecute omul a mai reclamat la fostul OPC că un comerciant din Piaţa Centrală din Târgu-Jiu vinde caltaboşi vechi.

Gheorghe Popescu locuieşte în satul Iaşi, aparţinând comunei Drăguţeşti. Pensionat pe caz de boală, omul care suferă însă şi de unele afecţiuni psihiatrice, spun comisarii CJPC, este însă de aproape două decenii ,,informatorul” celor puşi să aibă grijă de protecţia consumatorilor din judeţul nostru. Comisarii sunt obişnuiţi cu reclamaţiile lui Popescu iar vineri i-au primit şi ultima reclamaţie. ,,În Piaţa Centrală, în interior acolo, alături de firma Fluturel, este, în partea dreaptă, un comerciant care are caltaboşi la vânzare, cârnăciori la bucată şi alte produse. Caltaboşii sunt negri, întunecaţi, de asta am venit să sesizez ca să îi scoată de pe piaţă ca să nu îmbolnăvim opinia. În opt a noua am cumpărat aceşti Picture 317caltaboşi ca să îi mănânc, am plătit 17.42 de lei, am consumat, am luat din ei şi m-am intoxicat”, a declarat Gheorghe Popescu.

Cu chiu cu vai a trecut de jandarmi

Deşi a întâmpinat reticienţa jandarmilor Prefecturii Gorj când a vrut să intre în clădire pentru a se adresa CJPC-ului, asta deoarece omul nu are buletin de identitate, Gheorghe Popescu a reuşit însă să ajungă la inspectori pentru a-şi prezenta doleanţa, cu ajutorul buletinului prezentat totuşi în copie. Cunoscându-l pe Gheorghe, comisarul şef al CJPC Gorj, Mihaela Răducan, l-a trimis pe acesta la unul dintre subordonaţii săi pentru a-i înregistra reclamaţia, mai ales că omul chiar dacă nu mai avea caltaboşii cu probleme, prezenta totuşi bonul fiscal pe care l-a primit la achiziţionarea cantităţii de mezeluri.

Control la caltaboşi

,,Este vorba despre un consumator care ne sesizează de mai multe ori vizavi de anumite produse pe care le găseşte pe piaţă şi care nu ar fi necorespunzătoare din punctul dânsului de vedere. L-am consiliat de-a lungul timpului. Dânsul vine cu bonul fiscal ca să facă dovada locului de unde a achiziţionat produsele, De data aceasta nu a prezentat însă şi produsul reclamat dar a făcut o reclamaţie scrisă la noi iar o echipă de comisari se va deplasa să verifice cele sesizate de acesta”, a declarat Mihaela Răducanu, comisar şef CJPC Gorj. Gheorghe Popescu a plecat mulţumit de la Protecţia Consumatorului Gorj, considerând că a făcut un serviciu viitorilor cumpărători de la magazinul reclamat şi că agentul economic în cauză îşi va primi amenda meritată.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here