Influenţă la PDL şi la PPDD! – Voica îşi schimbă partidul, dar năravul ba

614

Fostul primar Ion Voica, preşedinte al UNPR Săcelu, a revenit la prima sa dragoste, PDL. De altfel, sâmbătă, consilierul local, deţinător a mai multe dosare penale, a găzduit în spaţiul deţinut de el în localitate şedinţa organizaţiei locale a PDL Săcelu în care s-a stabilit cine va fi cel de-al doilea consilier local care va intra în organismul de conducere al localităţii, după ce doi dintre consilierii portocalii au fost declaraţi, anul trecut, incompatibili. Voica deşi progresist a participat la şedinţa PDL alături de consilierii PNG şi PPDD, cu care fostul primar vrea să schimbe majoritatea din Consiliul Local Săcelu. De altfel pentru a-şi pune planul în funcţiune Voica a găzduit şi şedinţa organizaţiei locale a PPDD, cu o săptămână în urmă.

Anul trecut, Agenţia Naţională de Integritate a stabilit că consilierii locali ai PDL din Săcelu, Dumitru Lupu şi Puiu Almăjanu, ar fi incompatibili pentru că primul este şi şofer al primăriei iar al doilea este referent la Casa de Cultură din localitate. Ambii au atacat în instanţă dar Lupu a pierdut procesul definitiv şi irevocabil motiv pentru care PDL Săcelu l-a înlocuit din Consiliul Local punâd aici pe următorul în lista de aleşi ai partidului. Almăjanu încă se judecă, dar Ion Voica, consilierul UNPR, a luat hotărârea să grăbească puţin înlocuirea pedelistului din funcţie, pe baza influenţei pe care o are la PDL Gorj. Pentru a schimba majoritatea în CL Săcelu, aceasta fiind acum făcută de cei 3 consilieri ai PSD, 1 al PNL, 1 al PRM şi 1 al UNPR, Voica vrea să atragă de partea sa pe cei doi consilieri ai PDL, el avându-i deja alături pe consilierii PPDD şi PNG. Pune presiune să schimbe inclusiv cel de-al doilea consilier al UNPR, pe Mihaela Frăţilă, deoarece profesoara nu îi face jocurile, votând cu majoritatea USL.

Voica a bătut palma cu Puiu Diaconescu
Deşi cel de-al doilea consilier al PDL nu are epuizate măsurile de atac ale hotărârii ANI, nefiind cazul să fie înlocuit din CL Săcelu, el fiind deja suspendat din funcţia de consilier local, Voica a cerut la PDL să-i găsească lui Dumitru  “Puiu” Almăjanu înlocuitor. A luat legătura cu responsabilul PDL pe zonă, Puiu Diaconescu, de care îl leagă apropierea de fosta sa secretară, Ofelia Vasile, sora a vicepreşedintelui PDL Gorj, şi a decis să pună în CL Săcelu pe ocupantul locului 10 din lista de aleşi ai PDL. Nina Fluieraş, o apropiată a lui Voica, ar urma să devină consilier local la Săcelu în locul suspendatului Almăjeanu.
Voica a gesionat personal stabilirea pe acestă funcţie a Ninei Fluieraş, găzduind în spaţiul său, fost restaurant, şedinţa PDL Săcelu, sâmbătă la ora 12.00, la şedinţă participând Puiu Diaconescu. Lui Voica nu i-a fost suficient să participe doar el, şef al UNPR Săcelu la şedinţa în cauză, ci i-a luat cu el pe Gheorghe Dănăşel, fostul său viceprimar, consilier PNG, şi pe Ionuţ Şerbănete, consilier PPDD.

UNPR doarme, Voica trage sfori împotriva USL
În timp ce Ion Voica face pe gazda pentru PDL şi PPDD, şefii UNPR dorm în bocanci lăsându-l pe colegul lor să taie şi să spânzure politic în comuna Săcelu. De altfel, liderii UNPR nu au luat nicio măsură împotriva lui Voica, deşi membrul lor votează împotriva tuturor proiectelor existente la primăria comunei Săcelu. S-a pus de câteva ori problema retragerii sprijinului politic pentru Voica, dar de fiecare dată fostul primar a reuşit să le dejoace planurile şefilor săi de la UNPR, extrem de slabi când vine vorba despre respectarea protocoalelor politice în special cu PSD.
Pe lângă jocurile politice făcute în Săcelu, Voica are timp să dea explicaţii şi la instanţele de judecată, el fiind inculpat deja în mai multe dosare penale şi civile, două fiind pe rolul Judecătoriei Novaci unde progesistul are termen chiar astăzi.
Anamaria Stoica

4 COMENTARII

  1. Toata comuna il regreta pe Voica! Jurebie din prost, urat si hot nu este scos de oameni. A distrus comuna! Stie doar sa faca reclamatii (mincinoase), sa umble cu 4 nemernici dupa el ( toader grigore, jumoalea, bebe -tatal vitreg si danescu gheorghe) pe care ii sumuta pe oameni (sa-i bata, sa-i urmareasca, sa le dea foc la case, sa le distruga masinile…..) Daca te duci la politistul din comuna te ia la bataie ca il jignesti pe jurebie, pentru ca el-politistul sta toata ziua la carciuma lui Jurebie si doarme in vilele lui jurebie pe care le-a luat ilegal de la stat ( pe marturia lui Rentea penalul).

  2. Mai, Voica te apreciez tare mult ca esti un om ambitios pe nebunii si prostii insa nu sunt multumit de institutiile astea ca nu te mai ia dracu odata sa ca u tot ce ti ai propus ai reusit :)) ai fost primar la comuna acum trebuie sa fii si la penitenciar :)))

  3. nene voica care te crezi un smecher dar nu esti .,deci totul se va intampla exact invers asteptarilor tale si tot ce incerci sa faci este impotriva ta, macar pana pleci la puscarie stai linistit ca nu mai e mult si iti vezi visul cu ochii… hehehehehe

Dă-i un răspuns lui didi barosanu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here